Stiri din Brasov

FOTOGALERIE Complex Geologic dezvoltat într-un vulcan, la Racoş

15 august 2011, 09:52 |  Autor: Talida Bendriş | 

Cuvinte cheie: brasov, racos brasov, complex geologic racos brasov, vulcan brasov, bazalt brasov,

Peisajele din Complexul Geologic de la Racoş vă dau senzaţia că aţi ajuns într-o altă lume, Foto: Bogdan Crăciun

Peisajele din Complexul Geologic de la Racoş vă dau senzaţia că aţi ajuns într-o altă lume, Foto: Bogdan Crăciun

 

Zona, declarată arie protejată în 2005 şi inclusă în situl Natura 2000 - Dealurile Homorodului, se întinde pe o suprafaţă de peste 95 hectare. Amatorii de geoturism sau fotografii dornici de senzaţional pot pierde mult timp în labirintul de piatră al carierelor.

Complexul este alcătuit din trei cariere: două foste cariere de exploatare a bazaltului şi una de exploatare a scoriei bazaltice. Columnele de bazalt ating până la 15 metri înălţime şi te introduc în farmecul unei lumi de piatră în care parcă mai simţi căldura magmei depusă în urmă cu 1,3 milioane de ani.

Cele mai noi roci din Carpaţi

În Munţii Perşani au avut loc cele mai recente activităţi vulcanice de pe teritoriul României, care au lăsat urme vizibile. La Racoş a existat un vulcan din al cărui crater s-a exploatat mult timp zgură. Între timp, zona a devenit rezervaţie, iar exploatările s-au oprit.

„Aici există cele mai noi roci din lanţul carpatic, este o zonă sălbatică şi curată, care oferă posibilitatea de a vedea cum este alcătuit un vulcan, iar traseul este accesibil, putând fi parcurs atât de copii cât şi de vârstnici", a declarat Mihai Iacomir, preşedintele Asociaţiei Geopark Perşani.

Ajunşi în zona complexului, trei peisaje total diferite ni se arătă.

Prima carieră este MTTC-ul, care cuprinde monumentul naturii intitulat Coloanele de bazalt. Impunătoarele coloane bazaltice au o înălţime de 15 metri şi au apărut în urma erupţiilor vulcanice. Admirând aceste coloane se pot observa trei episoade de formare: cel care a format bazaltul sub formă de coloane înalte şi subţiri, altul al curgerilor orizontale de bazalt şi cel care a format coloane scunde, dar groase. La câţiva metri de coloane vă aşteaptă un bătrân martor al exploatărilor, înalt de şase metri şi format din bazalt vacuolar.

 

Click pe imaginile de mai sus pentru o fotogalerie cu Coloanele de bazalt de la Racoş!

Minune oglindită în apă

La o scurtă plimbare pe jos veţi găsi Cariera Brazi, o altă minune a naturii. Discontinuitatea de forme, culori şi înălţimi, care formează această carieră, vă face să petreceţi aici ore bune şi să faceţi sute de fotografii. Toată imensitatea şi frumuseţea carierei, precum şi cerul deosebit de albastru se oglindesc într-un lac de cel puţin zece metri adâncime şi 100 de metri lungime, de culoare verde-albăstruie. Lacul s-a format în urma topirii zăpezii şi acumulării apei de ploaie şi datează de acum zece ani, de când exploatările de bazalt s-au oprit.


Click pe imaginile de mai sus pentru o fotogalerie cu Cariera Brazi!

La marginea lacului ne întâlnim cu un pescar împătimit, localnic din Racoş, care vine aici să se bucure singur de frumuseţea zonei. „Vin aproape zilnic să pescuiesc aici. Trage şi peştele, iar pentru un pescar nu este o altă satisfacţie mai mare. Lacul are caraşi, crapi, şi roşiori", ne-a spus Iosif Conţ, de 75 de ani.

Ultima comoară a naturii din zona complexului de la Racoş este cariera de scorie bazaltică Hegheş. Ajunşi aici veţi avea impresia că vedeţi Marele Canion din Arizona, peisajul tăindu-vă respiraţia. La un simplu tur al zonei veţi fi fascinaţi de nişte contraste interesante: verdele vegetaţiei răsfirate, scoria vulcanică de culoare rosie şi cerul albastru.

Din când în când, pe jos veţi găsi, zone mari rotunjite, denumite bombe vulcanice ce au culoarea roşie datorită compuşilor de fier pe care îi conţin. Cea mai înaltă zonă din complex este vârful Hegheş, care măsoară 60 de metri şi de unde se poate admira întregul peisaj de neuitat.

 

Click pe imaginile de mai sus pentru o fotogalerie din Cariera de scorie bazaltică Hegheş!

Proiecte de viitor pentru complex

De anul trecut, custode al complexului geologic este Asociaţia Geopark Perşani, care a şi început refacerea vegetaţiei prin plantări de arbori şi arbuşti. Obiectivul asociaţiei este acela de a transforma zona Racoş şi împrejurimile într-un sistem geoturistic spaţial, care nu există în România şi care va atrage turişti. „Vizăm în timp să se poată urca pe vârful Hegheş, să se construiască o belvedere, unde să se monteze lunete pentru a se admira peisajul de acolo de sus", a mai spus Mihai Iacomir.

Cum puteţi ajunge la Racoş

La Racoş puteţi ajunge cu orice tren personal, care circulă pe ruta Braşov-Sighişoara şi care opreşte în gara din Racoş. Dacă alegeţi ca mijloc de transport autoturismul personal aveţi de ales între două variante. Din Şoseaua Braşov - Sighişoara, între Pădurea Bogăţii şi Rupea există un indicator spre satul Bogata. Traversaţi apoi satele Bogata, Dopca, Mateiaş, treceţi Oltul şi calea ferată, iar apoi faceţi dreapta şi ajungeţi la Racoş. O altă variantă este pe şoseaua Braşov Sighişoara. Din localitatea Rupea Gară spre Braşov se desprinde un drum semnalizat de indicator către Racoş (11 km).

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:



Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    VIDEO Un vulcan activ din Germania bagă în sperieţi Europa

    Vulcanul Laacher See situat în regiunea germană Renania-Palatinat, în inima Europei, ar fi pe c ...

    Colţ de rai: Labirintul de piatră de la Racoş

    La 68 de kilometri de Braşov, pe drumul spre  Sighişoara, faci la dreapta şi descoperi o l ...

    Străinii vor ţiţeiul românesc

    Din ce în ce mai multe companii străine vin să extragă ţiţei şi gaze din solul românesc, a decl ...

    Lucrare publică din România, premiată de UE

    Reabilitarea căii ferate Câmpina-Predeal, din fonduri europene, a câştigat competiţia celor mai ...

    Rămâne „poporul“ fără OTV?

    «Televiziunea poporului» a primit o sancţiune aspră de la CNA. Ce-o să se întâmple cu «poporul ...

    Braşov: Profesori ţepuiţi de fosta directoare la şcoala din Racoş

    Sanda Mădan, fosta directoare a unităţii, este acuzată că şi-a însuşit o parte a salariile cadr ...

    Cea mai modernă şosea de centură va fi, din 2013, la Ploieşti!

    Prahovenii se vor putea lăuda  din 2013 cu cea mai modernă arteră de circulaţie din ţară. ...

    Pipera, ultima staţie pe traseul comunism-corporatism

    În zona destinată, iniţial, proslăvirii economiei socialiste se găsesc astăzi coloşii de sticlă ...

    Minuni turistice: Balta Ialomiţei,un paradis ca în „Avatar“

    Profitaţi de ultimele zile calde din acest an şi mergeţi cu cortul la Benturi, într-un loc lini ...

    Festival cu muzică şi dans în Piaţa Unirii

    Locaţia va găzdui în weekend un festival de muzică teatru şi dans, primul care se organizează d ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole