Braşov: Vlad Dobre, pasiune fără limite pentru ciclism

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vlad Dobre, foto: Stelian Grăjdan
Vlad Dobre, foto: Stelian Grăjdan

Tânărul din Zărneşti a început să practice sportul pe două roţi la vârsta de zece ani, după ce a vizionat un concurs de ciclism, desfăşurat chiar în oraşul natal.

Din 2005 şi până acum Vlad a adunat nouă medalii în palmares, fiind printre cei mai valoroşi ciclişti ai clubului Torpedo Zărneşti. „La jumătate de an după ce am văzut acel concurs de ciclism, am mers la clubul Torpedo, pentru că îmi doream să practic acest sport într-un cadru organizat. Mi-a plăcut de la început ciclismul şi am fost tot mai fascinat pe măsură ce avansam în pregătire. Am muncit mult, dar îmi place foarte tare ceea ce fac şi nu aş putea renunţa la acest sport", a mărturisit Vlad.

Campion naţional în 2010

Eforturile depuse de Vlad nu au rămas fără rezultat, iar adolescentul braşovean s-a remarcat rapid la competiţiile interne. Astfel, în 2007, tânărul a cucerit primul trofeu, fiind recompensat cu premiul de cel mai tânăr participant la Cupa României de mountain bike. În prezent, sportivul concurează la categoria cadeţi, iar performanţele cele mai importante le-a obţinut anul acesta.

În prima etapă a Cupei României din 2010, ciclistul braşovean a terminat al doilea la proba de fond, iar la contratimp-individual s-a clasat pe ultima treaptă a podiumului. Tot în Cupa României, dar la proba de circut, Vlad a ocupat locul doi în clasamentul general al cadeţilor. În luna iulie a acestui an, băiatul a luat parte la prima competiţie internaţională, cucerind medalia de bronz la ultima etapă a Turului Turciei.

Anul acesta, braşoveanul a câştigat şi primul titlu de campion naţional la ciclocross, categoria cadeţi. La aceeaşi competiţie, Vlad a terminat pe locul patru la o categorie superioară de vârstă, juniori mari. Sportivul a obţinut ultimul rezultat important în urmă cu aproape trei săptămâni, atunci când a terminat pe locul secund la Campionatul Judeţean de Ciclocross.

Nu aş mai vedea viaţa fără sport. Acest microb mi-a intrat în sânge. Este foarte sănătos să faci mişcare şi doar aşa te poţi dezvolta armonios. Am pus multă pasiune în tot ceea ce am făcut în aceşti cinci ani şi vreau să progresez, să ajung printre cei mai buni ciclişti din România. Ciclismul este un sport extrem de solicitant, dar atunci când pui suflet treci mai uşor peste orice problemă. Am avut norocul să fiu legitimat la un club extrem de serios şi am avut foarte multe de învăţat de la colegi şi antrenori. Concurenţa este acerbă în România, dar numai atunci când ai adversari de valoare poţi evolua", a menţionat tânărul sportiv braşovean, care, din 2011, va evolua la competiţii destinate juniorilor mari.  

Întrebări şi răspunsuri

Ce planuri de viitor ai?

În primul rând aş vrea să cuceresc cât mai multe trofee în România. Apoi, îmi doresc foarte mult să ajung la o echipă din străinătate, întrucât acolo ai alte posibilităţi de afirmare. În ţara noastră nu se acordă o atenţie atât de mare ciclismului.

Cum sunt condiţiile de pregătire din România?

La Zărneşti avem o bază  foarte bună de pregătire, însă, nu la fel de bine te poţi antrena în alte zone ale ţării. Diferenţa dintre România şi alte ţări, în ceea ce priveşte infrastructura la cilcism, este uriaşă. Spre exemplu, în Italia nimic nu este lăsat la voia întâmplării.  

Ce-i place

„Îmi plac foarte mult sporturile de iarnă, iar schiul este preferatul meu. Când timpul îmi permite, practic acest sport în Poiana Braşov sau la Bran. Ador să ies cu prietenii la plimbare, dar îmi plac şi filmele de comedie sau de acţiune. Handbalul este un alt sport care-mi place", a precizat Vlad.

Ce nu-i place

„Nu-mi place deloc că uneori, din diferite motive, sunt nevoit să lipsesc de la antrenamente.   Nu-mi plac oamenii care se laudă şi care se cred mai buni decât alţii, doar fiindcă au obţinut rezultate în trecut", crede tânărul. 

PROFIL

Născut. 8 decembrie 1995, la Zărneşti.

Studii. Elev la Liceul Teoretic din Zărneşti.

Familie. Părinţi, are o soră mai mare. 

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite