VIDEO Luptă din Primul Război Mondial, la Râşnov
0Cetatea Râşnovului a fost atracţia numărul unu în weekend, unde s-a desfăşurat Festivalul Internaţional Istoric Academic de reconstituire a istoriei „În numele trandafirului". 150 de soldaţi din toată lumea au creat atmosfera de război şi au intrat în luptă.
Cea mai inedită recostituire istorică a fost o scenă din Primul Război Mondial, dintre armatele Antantei şi ale Puterilor Centrale. Cu o fidelitate greu de imaginat, soldaţii au simulat lupte cu arme de foc, purtând costume din acea perioadă. Nici măcar ploaia torenţială nu i-a împiedicat pe soldaţi să ducă spectacolul la bun sfârşit.
Simularea s-a încheiat cu aplauzele furtunoase ale publicului, sosit din toate colţurile ţării. Festivalul s-a aflat la cea de-a doua ediţie, iar organizatorii se gândesc serios ca la anul să-i prelungească durata.
Vedeţi aici filmul uneia dintre luptele reconstituite la Râşnov:
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!
Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos: