Un pensionar a fost prins la vânătoare de capre negre în Munţii Făgăraş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Caprele negre ucise de braconier au fost ridicate de pădurari, Foto: arhivă
Caprele negre ucise de braconier au fost ridicate de pădurari, Foto: arhivă

Un pensionar a fost prins, sâmbătă, în timp ce vâna fără autorizație capre negre în zona vârfului Capra din Munții Făgăraș.

Potrivit Agerpres, pensionarul Nicolae Dina (55 de ani), a fost observat de salvamontiștii argeșeni de la refugiul Cota 2000, care au anunțat autoritățile. 

„Politiștii ajunși la fața locului cu ajutorul reprezentanților Serviciului Public Salvamont Argeș au reușit prinderea și identificarea persoanei în cauză. Asupra suspectului a fost găsită o armă de vânătoare, deținută legal, precum și trei capre negre care fuseseră împușcate", a declarat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, agent Laura Folea.

Polițiștii au stabilit că bărbatul nu deținea autorizație eliberată de administratorul fondului de vânătoare, în baza căreia ar fi putut vâna legal caprele negre. Potrivit unei prime estimări făcute de reprezentanții Ocolului Silvic Vidraru, prejudiciul se ridica la 24.000 de euro.

Pe numele lui Nicolae Dina a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru braconaj și uz fără drept de armă de vânătoare, fapte pedepsite cu închisoare de la trei la șapte ani sau cu amendă de la 5.000 la 25.000 de lei.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite