VIDEO Trupa „Ballance“, în finală la „Românii au talent“ / Care este secretul lor?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unicul show „mâini în mâini", oferit de doi tineri de 26 de ani din Braşov, a impresionat întreaga ţară. Acrobaţii braşoveni Dan Tăzlăuanu (25 de ani) şi Constantin Ciobotaru (26 de ani) au ocupat locul al doilea în preferinţele publicului.

CITEŞTE ŞI:

VIDEO Patru braşoveni de excepţie merg în finala „Românii au talent"!

VIDEO Valentin Luca, „magicianul cocktail-urilor", merge în finala „Românii au talent"!

Rebeca Neacşu merge în finala „Românii au talent"! Minunea de copil a impresionat întreaga ţară cu vocea sa puternică

Dan Florin Tăzlăuanu s-a născut pe data de 11 aprilie 1985, la Braşov. Mama lui este casnică, tatăl său pensionar, are o soră de 14 ani şi un frate de 27 de ani, care este acrobat de circ. Dan a fost încântat de gimnastică încă de la vârsta de patru ani, de când l-a urmărit pe fratele lui mai mare la o sală de gimnastică. Odată ce a păşit în sală, lui Dan i-a plăcut atât de mult încât a rămas acolo, devenind şi el sportiv de performanţă. La vârsta de 14 ani, medicii i-au spus că trebuie să renunţe la gimnastică pentru că are trei vertebre tasate. Totuşi, şi în momentul de faţă chiar dacă doctorii l-au sfătuit să renunţe la ceea ce face, Dan mărturiseşte că pasiunea lui pentru acest sport este mult prea mare şi că nu intenţionează să se dea bătut.

Pe de altă parte, Constantin Ciobotaru s-a născut la data de 8 martie 1985, tot în Braşov. Tatăl lui a decedat când bâiatul avea numai 7 ani, iar mama sa este pensionară. Mai are doi fraţi mai mari, de 27, respectiv 33 de ani. La fel ca şi în cazul prietenului său, primul contact al lui Constantin cu sala de gimnastică a fost când avea numai patru ani. La terminarea liceului, Constantin s-a lăsat de gimnastică din cauză că era prea înalt.

image

Secretul: pregătire intensă şi perseverenţă
Constantin şi Dan se cunosc de la vârsta de patru ani, de când au început să meargă la gimnastică şi aveau acelaşi antrenor. În ianuarie 2004 a luat naştere trupa „Ballance", iar cei doi braşoveni au început să se antreneze singuri. „La început ne-am antrenat în sala de gimnastică a Clubului Sportiv Şcolar Brasovia, iar mai târziu am continuat pe «gazonul» grădinii din faţa blocului sau pe beton", povesteşte Dan.

image

În vara aceluiaşi an, băieţii au susţinut primul lor act unic într-un lanţ hotelier din Tunisia. După ce s-au întors acasă, concomitent cu antrenamentele, cei doi au urmat cursurile Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii Transilvania Braşov. „Nu am găsit pe nimeni care să ne îndrume aşa că noi am gândit, am lucrat, am modificat, am editat muzica, am realizat combinaţiile de elemente şi coregrafia, am gândit costumele şi suntem mândri că am reuşit să ne antrenăm singuri timp de şapte ani pentru a trece prin mai bine de opt versiuni ale actului nostru", a mai spus Dan.

Imediat după absolvirea facultăţii, tinerii au fost nevoiţi să plece în străinătate. Numărul lor de gimnastică a fost prezentat astfel pe vase de croazieră, în Croaţia, Marea Britanie, Italia, Franţa, Spania, Germania, Korea şi Africa de Sud. Când au auzit de concursul „Românii au talent" nu au ezitat să se înscrie şi speră că astfel îşi vor găsi un loc de muncă şi vor rămâne acasă.

image

Show-ul lor „mâini în mâini" este unic în România, iar Dan şi Constantin speră să câştige marele premiu de 120.000 de euro, din marea finală care va avea loc pe 25 aprilie, a doua zi de Paşte, de la ora 20.30.

VEZI AICI PRESTAŢIA ACROBAŢILOR BRAŞOVENI ÎN SEMIFINALĂ

Alţi doi braşoveni în semifinale

Vineri (8 aprilie), Maria Rebeca Neacşu, prinţesa cu voce de aur, de numai şapte ani va demonstra ţării întregi că merită să câştige concursul „Românii au talent". În plus, sâmbăta aceasta (9 aprilie) speră să ajungă în finală şi braşoveanul Valentin Luca, desemnat cel mai bun barman din România. Tânărul de 25 de ani va ameţi sticlele şi shake-urile, oferind un spectacol de flair impresionant.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite