Braşov: Ţara Bârsei, promovată cu bani europeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţia Metropolitană Braşov (AMB) a obţinut un contract de finanţare de peste 1.000.000 de lei pentru promovarea potenţialului turistic al Ţării Bârsei.

Din această sumă, peste 796.000 de lei reprezintă fonduri nerambursabile. Banii vor fi folosiţi pentru realizarea unor materiale tipărite de promovare a zonei: pliante, hărţi, ghiduri turistice, albume, dar şi filme documentare.

Materialele promoţionale vor fi realizate la începutul anului viitor şi vor cuprinde informaţii referitoare la resursele turistice şi la obiectivele din Ţara Bârsei.

În cadrul aceluiaşi proiect, se vor realiza o serie de evenimete în fiecare dintre cele 15 localităţi din Zona Metropolitană: Braşov, Codlea, Predeal, Râşnov, Ghimbav, Săcele, Bod, Hălchiu, Sânpetru, Hărman, Prejmer, Tărlungeni, Crizbav, Vulcan şi Cristian.

Simultan cu ziua fiecărei localităţi va avea loc câte un eveniment care va cuprinde demonstraţii culinare cu produse specifice zonei, expoziţii de produse artizanele şi meşteşugăreşti, dar şi programe de dans şi cântec tradiţional. Promovarea turistică se va realiza şi printr-un portal web şi

„Prin implementarea proiectului, se doreşte ca Ţara Bârsei să devină un brand al Regiunii Centru, care să atragă tot mai mulţi turişti“, David Dragoş Director AMB

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite