Braşov: Supermarket şi două microhidrocentrale pe terenul fostei uzine Colorom

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe terenul de 46,4 de hectare, unde până în 2007 a existat societatea Colorom Codlea, sunt momentan în faza de proiect construirea unui hypermarket, dar şi a două microhidrocentrale.

Până acum au fost demolate o parte din clădiri, rezultând circa 22 000 mc beton, circa 10 000 mc cărămizi, ţigle şi materiale ceramice şi deşeuri din lemn, potrivit codlea-info.ro. Pentru ecologizarea zonei, firma care deţine momentan terenul, a investit 2,4 milioane de dolari.

„Am fost contactaţi doar de reprezentanţii unui hypermarket şi vom face o dezvoltare pe o mică suprafaţă de teren pentru aceştia", a declarat Iosif Kovacs, Administratorul companiei Avasca Real Estate, care a mai spus că, deocamdată, noul proprietar al terenului nu intenţionează să dezvolte un complex rezidenţial.

Potrivit aceleiaşi surse, în prezent, reprezentanţii Avasca Real Estate se consultă cu o firmă în domeniu în vederea construirii a două microhidrocentrale în zonă. Una dintre acestea e posibil să se construiască chiar pe suprafaţa pe care s-a aflat vechiul mamut industrial, iar cea de-a doua pe un alt teren care a aparţinut acesteia, mai exact, la barajul de captare apă Turcu.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite