Braşov: Sume uriaşe pentru domeniul schiabil

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Toate pârtiile din Poiana Braşov vor fi modernizate. Foto: Arhivă
Toate pârtiile din Poiana Braşov vor fi modernizate. Foto: Arhivă

Braşovul şi Valea Prahovei au alocaţi, pe hârtie, 327, 9 milioane de lei. Iniţial, s-au solicitat, din teritoriu 278, 3 milioane de lei, dar, în final, suma aprobată, pe hârtie este cu 52,2 milioane de lei mai mare.

Dacă la staţiunile de pe Valea Prahovei sumele au crescut, la Braşov acestea au scăzut cu 650.000 de lei. Diferenţele au apărut în urma modificării proiectelor de investiţii. Chiar şi după scădere, Braşovul rămâne cu cea mai mare sumă alocată respectiv 180 de milioane de lei. Banii sunt prevăzuţi pentru modernizarea pârtiilor existente acum în Poiana Braşov, pentru amenajarea a două pârtii noi, dar şi pentru construirea a două instalaţii de transport pe cablu noi. Chiar dacă suma este uriaşă pe hârtie, în fapt, banii care au ajuns la Braşov sunt mult mai puţini. „Primăria a primit până acum 9,3 milioane de lei şi urmează să mai primim 5 sau 10 milioane de lei" ne-a declarat Sorin Toarcea, purtător de cuvânt al Primăriei Braşov.

Staţiunii Predeal i-au fost alocate iniţial doar 2,6 milioane de lei, pentru ca în final, suma prevăzută pe hârtie să ajungă la 23,8 milioane de lei. Proiectul prevede dezvoltarea pârtiei de schi de pe Valea Râşnoavei, dar şi crearea unei piste de biatlon. Se va mai moderniza şi pârtia de schi sub Teleferic.

Oraşului Râşnov, care în 2013 va găzdui majoritatea probelor de schi din cadrul Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) i-au fost alocate 10, 6 milioane de lei, deşi iniţial se ceruseră 6,5 milioane.  Proiectul de la Râşnov include trambuline de antrenament pentru sărituri de schiurile, trambulina de concurs şi o pistă de biatlon care se poate utiliza şi pe timpul verii.

 Investiţii şi pe Valea Prahovei

Staţiunile Sinaia, Buşteni şi Azuga vor avea şi ele parte de modernizări. Suma finală prevăzută pentru investiţii se ridică la 104,1 milioane de lei. În teritoriu au ajuns însă mult mai puţini bani. De exemplu, la Azuga au ajuns doar 4,8 milioane de lei  din cele 12 milioane de lei prezăvute, pe hârtie.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite