Braşov: Start la ajutoare de încălzire. Află aici care sunt condiţiile pentru obţinerea lui

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În perioada 25 octombrie-12 noiembrie, braşovenii cu un venit de până în 615 lei per membru de familie îşi pot depune cererile pentru ajutorul de încălzire.

Cererile şi declaraţiile pe proprie răspundere necesare pentru obţinerea ajutorului de încălzire sunt disponibile la asociaţiile de proprietari, dar şi la casieriile Gdf Suez şi la Direcţia de Servicii Sociale (DSS).

Cererile trebuie depuse de către titilarii ajutorului la sediile CET, Centrul de zi pentru Persoane Vârstnice şi la DSS (doar persoanele care utilizează lemne, cărbuni, combustibili petrolieri). Dosarul ajutorului de încălzire trebuie să conţină cartea de identitate şi o declaraţie pe proprie răspundere că realizaţi venituri mici.

Cuantumul ajutorului

Ajutorul de încălzire diferă în funcţie de sistemul de încălzire folosit. Braşovenii care folosesc gaze naturale primesc un venit lunar cuprins între 19 şi 262 de lei, cei racordaţi la sistemul centralizat beneficiază de o compensare procentuală de la 10%, la 100%, în raport cu venitul net mediu lunar pe membru de familie, dar nu mai mult decât ajutorul stabilit de municipalitate.

În fine, persoanele care utilizează lemne, cărbuni sau combustibili petrolieri primesc un ajutor cuprins între 16 şi 54 de lei. Ajutorul de încălzire se acordă până în luna martie a anului viitor.

Noutatea din acest an este că persoanele care deţin autoturisme care depăşesc 1.600 cmc, cele care au conturi bancare de peste 3000 de lei, dar şi cei care cresc mai multe ovine, porcine sau familii de albine, chiar dacă se încadrează în limita de venit, nu beneficiază de ajutorul de încălzire.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite