Braşov: Seminar pentru ajutorarea persoanelor cu dizabilităţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii organizaţiilor care se ocupă cu ajutorarea persoanelor cu dizabilităţi s-au întâlnit la Braşov, pentru a pune la punct o strategie naţională, care să vină în sprijinul acestor oameni.

Seminarul a fost organizat de Patronatul Medicinei Integrative, instituţie care a propus realizarea unei reţele naţionale care să identifice şi să rezolve problemele cu care persoanele cu dizabilităţi se confruntă în viaţa de zi cu zi. Proiectul este finanţat cu fonduri europene.

„Vrem să identificăm particularităţilor grupurilor ţintă cu care lucrează fiecare organizaţie, să subliniem situaţiile reale cu care confruntă persoanele cu dizabilităţi şi să găsim soluţii pentru integrarea acestor oameni în societate" a declarat Liviu Mandler (foto), manager de proiect.

Prin acest demers, Patronatul Medicinei Integrative îşi propune să devină organizaţia suport pentru instituţiile care au aceleaşi preocupări, în folosul persoanelor cu dizabilităţi, din România.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite