Braşov: Se suplimentează numărul de vouchere pentru „Rabla“ 2010

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administraţia Fondului pentru Mediu a primit 50.000 de tichete suplimentare şi le va împărţi, începând de mâine (miercuri), unităţilor REMAT din întreaga ţară.

„Am primit tichetele tipărite de Imprimeria Naţională. Miercuri vom începe să le distribuim REMAT-urilor din întreaga ţară", au declarat reprezentanţii Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM). AFM va publica, pe site-ul instituţiei, un calendar în care reprezentanţii REMAT-urilor vor găsi ordinea pe judeţe şi zilele în care pot ridica tichetele de la Bucureşti.

Vineri, este rândul judeţelor Argeş, Arad, Alba, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Braşov şi Călăraşi. În săptămâna următoare, joi, 15 aprilie, sunt aşteptaţi cei din Mureş, Olt, Prahova, Sălaj şi Satu Mare, iar joi, în 16 aprilie, ultima zi pentru emiterea primei tranşe 000 de tichete suplimentare, sunt aşteptaţi la Bucureşti reprezentanţii REMAT din Sibiu.

Tichete cu ţârâita

Reprezentanţii AFM vor împărţi tot câte maximum o sută de vouchere fiecărui REMAT, dar vor putea face suplimentări după epuizarea a 80 la sută dintre ele. Bugetul pentru programul „Rabla" a fost suplimentat, la jumătatea lunii trecute, cu 195 milioane lei.

Ediţia 2010 a programului „Rabla" a început în 18 februarie. Spre deosebire de anii trecuţi, în schimbul maşinii casate proprietarul primeşte un voucher care poate fi valorificat la liber, dar şi posibilitatea de a folosi maximum trei cupoane pentru cumpărarea unei maşini noi.

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite