Braşov: Schimburile imobiliare, din nou, la modă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cum piaţa imobiliară este blocată, singura soluţie este „trocul" care îi avantajează şi pe vânzători şi pe cumpărători. Chiar dacă este criză, românul se descurcă. Aceasta este imaginea de ansamblu oferită de site-urile imobiliare sau de maşini, care s-au umplut de oferte.  

Schimb apartament cu patru camere şi diferenţa pentru casă în Braşov, pe teren de minimum 500 de mp, preferabil în Stupini sau Sânpetru". Cam aşa sună un anunţ pentru schimburile imobiliare, din ce în ce mai preferate de braşoveni.

Chiar dacă la prima vedere pare mai uşor de încheiat o asemenea tranzacţie, agenţii imobiliari susţin că foarte greu se ajunge la un numitor comun. „Sunt foarte multe oferte de schimburi, într-adevăr, dar tranzacţiile se fac cu mare dificultate. Cele mai multe sunt schimburi cu diferenţă, care împiedică, de obicei, efectuarea tranzacţiei. Cele mai multe schimburi sunt cele de garsoniere pentru apartamente cu două camere", a spus Sorin Dobre, agent imobiliar.

Ofertanţii preferă să facă schimburi pentru că preţurile sunt la pământ şi ar ajuge să-şi vândă proprietăţile la un preţul mult mai scăzut decât valoarea reală. Din păcate, potrivit agenţiilor imobiliare, există o discrepanţă între ofertă şi cerere. „Problema cu acest gen de tranzacţii este că, cu greu coincid gusturile părţilor. Oferte de schimb sunt, dar cererile sunt mai puţine", a spus Ioan Dumitru, agent imobiliar.

Schimburile auto, în ascensiune

 Unii braşoveni fac oferte şi mai tentante. Cei mai muţi preferă să vândă sau să-şi schimbe automobilul. Alţii îşi schimbă apartamentul cu o maşină. „Schimb apartament cu auto, plus diferenţa". Acestea sunt ofertele din ce în ce mai practicate pe piaţă.

Ofertanţii spun că avantajele sunt şi de o parte şi de cealală: fie câştigă o maşină mai nouă, fie bani în plus. „Fiecare persoană îşi calculează avantajele. De exemplu, noi am dat un Golf din 2001 pe o Skoda din 2003, plus diferenţa de 300 de euro. Ne-a convenit foarte mult pentru că am obţinut o maşină mai încăpătoare, cu o motorizare economică. Noi avem maşină pe benzină şi am obţinut una diesel", a declarat Szabo Tunde, de 35 de ani, agent de vânzări.

Şi la telefoane se practică acelaşi troc. „În ultima vreme, este foarte greu să vinzi un telefon şi să obţii pe el bani cash. Sunt din ce în ce mai mulţi amatori de schimburi, semn că pe piaţă nu sunt bani lichizi. Ultima data am dat un telefon de 800 de lei pe un alt telefon şi o diferenţă de 100 de lei", a spus Constantin Nica, de 24 de ani, IT-ist.

Declaraţie:  Sunt foarte multe oferte de schimburi, într-adevăr, dar tranzacţiile se fac cu dificultate, Sorin Dobre, agent imobiliar

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite