Braşov: Salvarea vieţilor, îngreunată de zăpadă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă ADS
Foto: arhivă ADS

Medicii şi asistenţii de pe maşinile de intervenţii se luptă la propriu cu timpul pentru a salva vieţi. În aceste zile, cel mai greu le este să ajungă la pacienţii care locuiesc pe străzile secundare ale municipiului, din cauza omătului care nu a fost curăţat nici de autorităţi şi nici de proprietarii locuinţelor dn zonă.

Şi medicii şi asistenţii de pe Ambulanţe şi SMURD au avut de înfruntat nămeţii pentru a ajunge la intervenţii. În unele cazuri timpul s-a dublat faţă de o cursă normală. Până acum nici o maşină de intervenţie nu a rămas înzăpezită însă medicilor le-a fost foarte greu să ajungă la maşini cu pacienţii imobilizaţi pe tărgi.

Cea mai grea zonă este cea din Şchei, însă acolo am trimis şi trimitem numai maşinile 4x4. În rest, probleme sunt cu străduţele dintre blocuri pe care intrăm foarte greu din cauza zăpezii necurăţate deloc. Deocamdată ne descurcăm cum putem, dar nu ştiu ce va fi dacă mai ninge", spune dr. Mioara Văitiş, director Ambulanţa Braşov.

image

Pentru ultimele noutaţi din Braşov, click pe poza de mai jos

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite