Braşov: Război între prefect şi sindicate pe tema salarizării bugetarilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Braşov. Prefectul Ion Gonţea a apărat sistemul impus prin noua lege
Braşov. Prefectul Ion Gonţea a apărat sistemul impus prin noua lege

Întâlnirea dintre sindicate şi prefectul Ion Gonţeam, în cadrul Comisiei de Dialog Social, s-a transformat într-un război al declaraţiilor şi chiar „ameninţărilor" cu mişcări de protest.

Motivul întâlnirii dintre cele două părţi „combatante" l-a constituit prevederile Legii 330/2009 privind salarizarea celor din sistemul bugetar. Şedinţa a debutat cu nemulţumirea exprimată de prefectul Ion Gonţea cu privire la listele stufoase de revendicări prezentate de liderii sindicali, care s-au apărat invocând faptul că „şedinţele Comisiei de Dialog Social ar trebui să aibă loc lunar, însă dumneavoastră nu ne-aţi mai invitat de cinci luni. În tot acest timp s-au adunat cereri din partea oamenilor nemulţumiţi de aberaţiile legii salarizării bugetarilor".

Astfel, prefectul şi directorii mai multor instituţii au fost informaţi cu privire la situaţii aberante generate de aplicarea noilor normative: interzicerea negocierii contractelor, diminuări semnificative ale veniturilor angajaţilor bugetari, diferenţe salariale semnificative între persoane care lucrează în aceeaşi meserie, pe aceeaşi încadrare, cu aceeaşi vechime, neincluderea în cadrul legii a unor categorii de salariaţi etc.

Nemulţumiţi de atitudinea „atot-ştiutoare" a prefectului, unii lideri sindicali au trecut la atac, preşedintele Cartel Alfa Braşov, Fănică Gabor spunându-i reprezentantului Guvernului în teritoriu că „acum văd că le ştiţi pe toate! Să vă văd săptămâna viitoare, când aducem oamenii la pichetare în faţa Prefecturii dacă veţi fi la fel de tare! Cred că o să vă treacă! Acum râdeţi, dar nu e râsul dumneavoastră".

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite