Puţini profesori recunosc oficial că dau meditaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Garda Financiară îi poate controla pe dascăli şi îi pot amenda în cazul în care nu plătesc impozitele necesare. Ministerul Finaţelor a anunţat că profesorii care oferă meditaţii elevilor în afara programului şcolar vor fi obligaţi să declare la Finanţe banii obţinuţi.

La Braşov, la nivelul anului 2010, doar nouă profesori figurează în evidenţa Direcţiei Finanţelor Publice, ca meditatori. Chiar dacă numărul cadrelor didactice care oferă lecţii contracost legal este disproporţionat faţă de numărul instituţiilor de învăţământ din judeţ, este destul de dificil pentru organele de anchetă fiscală să îi descopere pe cei care meditează „la negru".

„Persoanele care desfăşoară astfel de activităţi sunt înregistrate la normă de venit şi nu fac obiectul inspecţiei fiscale. Numai Garda Financiară este competentă să efectueze controale de această natură", a explicat Laura Olţianu, reprezentanta Direcţiei de Finanţe Publice Braşov.

28 de meditatori oficiali, la Sibiu

La nivelul judeţului Sibiu, doar 28 de persoane erau înregistrate la Direcţia Generală a Finanţelor Publice pentru „alte forme de învăţământ neclasificat", respectiv pentru meditaţiile acordate în particular, la finalul anului 2010.
„Persoanele fizice autorizate au obligaţia depunerii unei declaraţii estimative pentru anul în curs până cel tarziu la data de 31 ianuarie", precizează Anca Şandru, purtător de cuvânt al DGFP Sibiu.

Noua lege este văzută cu ochi buni de către reprezentanţii Inspectoratului Şcolar. „ Mi se pare un lucru absolut firesc, având în vedere că orice venit trebuie impozitat. Aşa se întâmplă în orice ţară civilizată şi nu înţeleg de ce nu s-ar întâmpla şi la noi acest lucru", ne-a spus Constantin Gorun, inspector şcolar general Sibiu. Sindicaliştii din învăţământ, pe de altă parte, văd măsura drept o aberaţie, menită să-i umilească pe dascăli.

Declaraţii puţine şi la Mureş

Doar 44 de dascăli mureşeni şi-au declarat la Finanţe veniturile realizate din meditaţiile pe care le oferă elevilor. Cristina Dunca oferă meditaţii la limba franceză elevilor din clasele I-VIII, folosind metode moderne şi material didactic pe suport electronic.

„Nu mi se pare o idee bună impozitarea veniturilor realizate din meditaţii pentru că nouă salariul ne-a fost scăzut deja cu 25%, iar banii pe care-i câştigăm sunt foarte puţini. Mai nou şi numărul meditaţiilor a scăzut. Eu am doar câte un copil la meditaţii pe săptămână, pentru că părinţii lor nu mai au bani pentru aceste ore", a spus profesoara. (Au colaborat Cristian Nica, Elena Dumitra, Claudia Sas)

Bursa meditaţiilor

Fie că şi-au declarat sau nu veniturile la Fisc, profesorii realizează venituri frumuşele din meditaţii. Tarifele sunt între 20 şi 50 de lei, pe şedinţă, în cazul meditaţiilor la engleză, franceză sau germană. O oră de meditaţie la metamatică, limba română sau informatică are un preţ cuprins între 30 şi 45 de lei.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite