Premieră. Se caută celule stem în dinţii de lapte!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

1.200 de euro vă costă recoltarea celulelor stem din dinţii de lapte ai copiilor sau din molarii de minte sănătoşi ai adulţilor. Toate acestea sunt posibile şi la Braşov printr-un parteneriat al Asociaţiei Medicilor Dentişti cu un Institut de Cercetare din Grecia.

Institutul dispune de o bancă de păstrare a celulelor stem din pulpa dentară. „Medicii stomatologi se pot înscrie în acest program începând de astăzi, prin participarea la Simpozionul «Annual Dental Meeting», care reuneşte stomatologi din toată lumea", a spus dr. Mihaela Albu, preşedintele Asociaţiei Medicilor Dentişti.

Vindecă mai multe boli

Doritorii se pot programa la medicul dentist pentru recoltare, iar, în schimb primesc un formular similar celui de la bancă, prin care li cer date amănunţite despre istoricul medical propriu, dar şi despre cel al familiei. În urma acesti proceduri, pacientul intră în posesia unui kit de recoltare, un recipient special pentru depozitarea celulelor stem.

Celulele stem gata recoltate sunt depuse la banca din Grecia şi au o valabilitate de 20 de ani. Celulele vindecă bolile dentare, bolile neurodegenerative, reglează oasele după fracturi şi ajută şi la înlocuirea ţesutului miocardic, după infarct.

Deocamdată, celulele pot fi folosite doar pentru persoanele la care s-a făcut recoltarea, dar se fac cercetări pentru a vedea dacă  vor putea fi folosite şi pentru ceilalţi membri ai familiei", a adăugat dr. Mihaela Albu.

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite