Braşov: Pista de karting de la Prejmer va fi inaugurată la primăvară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit primarului din Prejmer, Şerban Todorică, pista va fi finalizată la sfârşitul lunii martie - începutul lunii aprilie.

Pista de karting, Prejmer Circuit, va fi cea mai lungă din România şi va fi omologată la nivel internaţional. Pista va avea 1250 de metri în lungime, o lăţime de 8-10 metri, 14 viraje (7 de stânga şi 7 de dreapta) şi o configuraţie care o va face una dintre cele mai atragatoare piste de acest tip din Europa. Prejmer Circuit se va întinde pe o suprafaţă de 15 hectare, terenul fiind pus la dispoziţie de către Primăria Prejmer, cu drept de folosinţă pe o perioadă de 49 de ani.

Pista de karting trebuia să fie inaugurată anul acesta, dar din cauza vremii nefavorabile, lucrările au întârziat. „La sfârşitul lunii noiembrie vor fi finalizate terasamentele, întărirea pistei şi hala, iar lucrările de finisare vor fi gata anul viitor, când vor fi montate şi tribunele. Cred că pista va fi inaugurată la sfârşitul lunii martie-începutul lui aprilie", a spus primarul comunei Prejmer, Şerban Todorică.

Costul total al pistei de karting ajunge la 5 milioane de euro.  

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite