Pericol de inundaţii în bazinul Oltului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prefectura Braşov a primit două avertizări referitoare la faptul că sâmbătă şi duminică în judeţ ar putea apărea inundaţii.

Avertizarea de tip meteorologic transmisă Instituţiei Prefectului Judeţul Braşov a fost urmată de una hidrologică, emisă de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor. Fenomenele vizate sunt reprezentate de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie cu efect de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie, iar intervalul în care este posibilă producerea acestora este cuprins între 15.05.2010, ora 15.00 - 16.05.2010, ora 16.00.

Zona vizată de această avertizare pe raza judeţului Braşov este bazinul Oltului şi ai afluenţilor acestuia, cu precizarea că creşterile cele mai importante de debite se vor înregistra pe cursurile de apă din zona de munte din acest bazin hidrografic.

Prefectul Ion Gonţea a solicitat edililor din zona vizată să verifice situaţia de pe cursurile de apă de pe raza lor teritorială. El a cerut luarea măsurilor pentru asigurarea scurgerii apelor pe cursurile permanente şi nepermanente în localităţi, în special în zona podurilor şi podeţelor. Totodată, primarii au obligaţia de a verifica rigolele şi şanţurile pentru evacuarea apelor pentru deblocarea lor de posibilele aluviuni şi resturi vegetale.

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite