Braşov: Pensionarii braşoveni vor să se judece cu Guvernul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pensionarii cer respectarea legii care majora valoarea punctului de pensie. Foto: arhivă
Pensionarii cer respectarea legii care majora valoarea punctului de pensie. Foto: arhivă

Pensionarii braşoveni doresc aplicarea legii prin care valoare punctului de pensie a fost stabilită la 45% din salariu mediu brut pe economie.

Membrii Sindicatului Liber al Pensionarilor din Braşov vor să acţioneze Guvernul în judecată, prin Casa de Pensii,  pentru nerespectarea legii 250, care majora valoarea punctului de pensie, la aproximativ 826 lei.  

„Ne adresăm Tribunalului pentru respectarea legii şi cerem, în acelaşi timp, declararea ca neconstituţională a Ordonanţei de Urgenţă 114/2009, care prevede o valoare de 732 lei a punctului de pensie", a explicat Vasile Zaharescu, preşedintele Sindicatului Liber al Pensionarilor Braşov.

1200 de pensionari braşoveni au semnat în favoarea acţiunii.

„Noi credem că avem şanse reale să câştigăm, pentru că este vorba despre un drept legal. Sperăm ca instanţa să ne dea câştig de cauză. Este posibil ca şi celelalte filial ale sindicatului să deschidă acţiuni similare", a mai spus Vasile Zaharescu.

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite