Patru autovehicule, reţinute de vameşi pentru contrabandă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vameşii au confiscat produse în valoare de 4,1 milioane lei
Vameşii au confiscat produse în valoare de 4,1 milioane lei

Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov a aplicat anul trecut peste 900 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 5,7 milioane de lei şi a confiscat produse în valoare de 4,1 milioane lei.

De asemenea, au fost reţinute patru autovehicule implicate în traficul ilicit de produse accizabile, respectiv alcool şi ţigarete. Direcţia a înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov patru sesizări penale  şi a efectuat trei acţiuni în comun cu poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Braşov, în urma cărora au fost întocmite dosare penale, stabilindu-se  prejudicii în valoare totală de 211.946 lei .

Prin controlul ulterior al evidenţelor vamale, comerciale şi financiar-contabile la sediul agenţilor economici şi prin reverificarea declaraţiilor vamale, s-au constatat 23 de fraude şi iregularităţi, în urma cărora au fost constatate suplimentar diferenţe de drepturi vamale şi alte impozite şi taxe, fiind aplicate sancţiuni în valoare totală de 3,8 milioane de lei.

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos

image
Braşov



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite