Braşov: Schiorii pasionaţi, ameninţaţi de avalanşe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pârtiile vor fi excelente pentru schiat în acest weekend
Pârtiile vor fi excelente pentru schiat în acest weekend

Pentru că vremea se încălzeşte, riscul de avalanşe în masivele Bucegi şi Făgăraş  este ridicat. Turiştii care doresc să-şi petreacă weekendul la munte pot practica diverse sporturi de iarnă, în cele mai bune condiţii. Salvamontiştii îi avertizează însă pe turişti să evite platourile şi traseele montane, riscul de avalanşe fiind foarte mare.

Turiştii care aleg să-şi petreacă weekend-ul la munte vor avea parte de condiţii excelente. Starea pârtiilor din zona Braşov este foarte bună. În Poiana Braşov se shiază pe toate pârtiile, iar stratul de zăpadă în masivul Postăvarul este de 35-40 de centimetri, în vreme ce pe pârtia Bradul atinge 25-30 de centimetri.

În Predeal, pârtiile Clăbucet, Cocoşul şi Pârâul Rece sunt numai bune pentru schiori. „În acest moment ninge la Predeal şi sperăm că aşa va fi tot weekend-ul. Stratul de zăpadă de pe pârtii măsoară aproximativ 30-40 de centimetri", a declarat Daniel Barbu, dispecer la Serviciul de Informaţie Pârtii Predeal.  

Distracţie sub ameninţarea zăpezii

Salvamontiştii îi avertizează, însă, pe turiştii aventurieri să nu urce pe platouri, acolo unde accesul este interzis, în timpul iernii. „Tot weekend-ul există un risc mare de avalanşe în Munţii Bucegi şi Făgăraş. Recomandarea noastră este ca oamenii să nu se aventureze, să nu se ducă pe platouri, adică în acele locuri neamenajate pentru schi. Traseele montane sunt închise", a spus Ciprian Cândea, dispecer la Serviciul Salvamont. 

„Orice pantă care are înclinaţie mai mare de 35 de grade nu mai este sigură când stratul de zăpadă este foarte mare. Diferenţele de temperatură crează mai multe straturi de zăpadă, care nu mai au aderenţă între ele. Aşa că, oricine trece pe-acolo riscă să deplaseze stratul care nu mai face priză şi aşa se produce avalanşa", a declarat Mircea Opriş, şef Salvamont Braşov.

Vreme bună pentru schi

Meteorologii anunţă că, la începutul weekend-ului, vremea se mai încălzeşte, însă ne asigură că spre sfârşitul acestuia temperaturile negative şi ninsoarea vor reveni. „Vineri şi în prima parte a zilei de sâmbătă, temperaturile minime se vor încadra între -7 şi 0 grade Celsius. Local, vor cădea precipitaţii sub formă de ploaie, care se vor transforma în lapoviţă şi mai apoi în ninsoare. Sâmbătă seara şi duminică vremea se va răci, temperaturile minime urmând să se încadreze  între -1 şi -6 grade Celsius. La munte va ninge, iar vântul va sufla moderat, cu unele intensificări", a declarat Mioara Bolea, de la Staţia Meteo Ghimbav.

Scăpaţi de avalanşă, prin minute

În urmă cu două zile, salvatorii montani au intervenit pentru a recupera cinci tineri surprinşi de avalanşă, în Masivul Bucegi. DJ Pagal şi patru amici au încercat să coboare, pe snowboard, de la Cota 2000. Tinerii au fost surprinşi de avalanşă şi târâţi câteva sute de metri.

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite