Braşov: PORTRET / Silviu Barbu dezvăluie studenţilor tainele meseriei de magistrat

Silviu Barbu a fost directorul Penitenciarului Codlea. Foto: Stelian Grăjdan

Silviu Barbu are o carieră de succes în magistratură. A fost procuror militar şi în prezent este judecător la Curtea de Apel Braşov. Marea sa dragoste este însă meseria de profesor, pe care o practică în paralel cu mare drag.

Profil:

Născut: 3 septembrie 1970, Slatina.

Studii: Facultatea de Drept, Universitatea Bucureşti.

Profesie: Judecător, profesor univesitar.

Familie: Căsătorit, doi copii.

După ce a terminat armata, Silviu Barbu a vrut să urmeze Filozofia, mai ales că a excelat la ştiinţele umaniste. Numai că evenimentele din decembrie 1989 l-au determinat să-şi schimbe orientarea. „La 20 de  ani visezi mult. Revoluţia m-a prins în armată şi am văzut oameni murind sub ochii mei. Atunci am sesizat o neputinţă a autorităţilor publice şi m-am gândit că ar fi mai bine pentru mine dacă aş face o facultate cu rezonanţă practică mai mare. În consecinţă am dat admitere la Facultatea de Drept, Univesitatea Bucureşti", povesteşte magistratul.

Ambiţios din fire, Silviu Barbu s-a implicat în activităţile studenţeşti şi doi ani la rând a făcut parte din Liga Studenţilor, apoi a intrat în Societatea Studenţilor Jurişti.„Eram cotat ca tocilar pentru că aveam medii foarte mari. La acea vreme eram convins că o să fiu avocat. Am fost trei luni, după terminarea facultăţii, dar în tot acest timp am dus mai mult geanta unui bătrân", spune Barbu.

Procuror militar, fiindcă a făcut armata

În 1995, s-a prezentat la repartiţia pentru procurori. A optat pentru Braşov, unde a fost repartizat ca stagiar la Parchetul Local. „Am ales acest oraş fiindcă mi-a plătut Tâmpa şi auzisem că există posibilitatea de a preda la facultate", îşi aminteşte judecătorul.

Întrucât era singurul procuror care făcuse armata, Silviu Barbu a fost mutat la Parchetul Militar. Munca lui a fost apreciată, iar timp de opt luni a fost detaşat la Parchetului Militar Bucureşti. Acolo a anchetat dosare celebre cum ar fi cauze disjunse din Ţigareta 2 sau dosare ale Revoluţiei.

Puşcăria, cea mai mare provocare

În 2002 a fost detaşat ca director la Penitenciarul Codlea, fiind singurul procuror militar activ ca şef de pucărie. „A fost marea mea provocare profesonală. Penitenciarul este o lume foarte complexă, cu o aparenţă de rigoare şi disciplină, dar aproape haotică. Am fost director timp de 3 ani şi 8 luni şi între timp am fost şi expert român pe probleme penitenciare în Consiliul Europei la Strasbourg", afirmă judecătorul.  

După demilitarizarea sistemului, Silviu Barbu s-a transferat ca judecător civil la Tribunalul Braşov, după care a avansat la Curtea de Apel Braşov. În paralel, magistratul a început o carieră şi în domeniul universitar şi, din 2002, predă la Universitatea Transilvania. A început ca asistent la Catedra de Drept a Facultăţii de Ştiinţe Economice, unde a predat Drept penal general şi special. Din 2002 este lector şi a preluat cursul de Drept execuţional penal şi între timp a început să predea şi drept contencios constituţional la Facultatea de Drept .

„Lucrul cu studenţii m-a atras cel mai mult fiindcă ei au o capacitate infinită de a aduce în plan academic subiecte ce merită dezbătute şi care dau bătăi de cap teoreticianului", adaugă Silviu Barbu. Magistratul spune că îi place atât de mult munca de professor, încât dacă ar fi nevoit să aleagă între cele două profesii ar opta pentru cea de cadru didactic.

Întrebări şi răspunsuri:

ll Ce vă doriţi în viior?

Aş vrea să lucrez în organisme internaţionale ca Uniunea Europeană, ONU sau Consiliul Europei, în misiuni precum teatre de război, în zone de reconstrucţie, cum ar fi fosta Iugoslavie sau Orientul Mijlociu. Peste câţiva ani mă văd în această postură, dacă am răbdare şi perseverenţă.

ll Cum sunt studenţii din ziua de astăzi?

Sunt nişte adulţi în fomare care trebuie ajutaţi să înţeleagă corect reperele esenţiale ale vieţii. Abordarea vieţii universitare are o conotaţie ştiinţifică şi didactică. Se poate crea uşor o empatie teribilă între profesori şi studenţi, dacă profesorul se implică şi dacă orele sale sunt atractive pentru studenţi. 

 Ce-i place:

„Îmi place să văd florile cum cresc, să ascult vântul, râsul copiilor, chiar şi mingea izbindu-se în geam, îmi place să ascult susurul apei. Îmi place zâmbetul oamenilor, smerenia, compasiunea, optimusmul şi naturaleţea oamenilor".

Ce nu-i place:

„Nu-mi place ipocrizia, minciuna, lipsa de caracter. Nu-mi plac oamenii mai mohorâţi decât zilele mohorâte, oamenii care suferă, ura şi tot ceea ce a ieşit din cutia Pandorei".