Braşov: Ofertele speciale de turism pot ascunde capcane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ofertele turistice extrem de atractive pot ascunde uneori capcane, mai ales pentru cei care citesc contractele după ce le semnează.  

A simţit-o cel mai bine pe propria piele braşoveanul Cristian Sandu, care a după ce a semnat un contract cu o firmă care îi promitea două săptămâni de vacanţă de vis. Mai mult, a plătit şi suma de 1.200 de euro pentru a merge împreună cu soţia şi copiii în Spania, însă după ce s-a răzgândit şi şi-a cerut banii înapoi, a fost informat că 2.000 de lei din suma plătită îi vor fi reţinuţi. „Când am fost chemaţi la prezentarea ofertei şi înainte de semnarea contractului, nu ni s-a spus nimic despre acest lucru. Ulterior, am văzu că este stipulat o asememea prevedere în contract, însă mi se pare cu totul innaceptabil ca pentru un pahar de apă băut la prezentarea ofertei să plătesc echivalentul a 500 de euro", ne-a spus bărbatul.

Din cauza amintitei prevederi contractuale, dar şi altor suspiciuni legate de activitatea firmei, intitulată White Sands Marketing SRL, care oferea vacanţele în Spania la preţuri practic fără concurenţă, Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor (CPC), Garda Financiară şi Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Braşov au început o serie de verificări.  

„Aşteptăm documente"

Şeful CPC Braşov, Ionuţ Spătaru ne-a spus că „acum facem mai multe verificări, deoarece credem că se încalcă prevederile legale privind practicile comerciale. Cu siguranţă reclamantul îşi va recupera cei 2.000 de lei, însă trebuie clarificate nişte mecanisme. Deocamdată nu ni s-au pus la dispoziţie documentele solicitate de noi. Şi în alte oraşe din ţară s-au mai semnalat probleme legate de activitatea acestei societăţi".  

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite