Pensionară ţepuită de un revoluţionar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Femeia a fost păgubită cu peste 2700 de euro de o familie de chiriaşi „de bună credinţă", ea funcţionar public, el revoluţionar. Chiriaşii au locuit în casa pensionarei timp de zece luni, perioadă în care nu au plătit deloc chiria şi au acumulat datorii de peste 1.500 de lei în urma neplăţii utilităţilor.

Aurelia Mareş, de 75 de ani, proprietara unei case cu patru camere, garaj şi grădină frumoasă în Şcheii Braşovului, a dus o viaţă fără griji până acum aproximativ un an când i-a cunoscut pe soţii Bejgu. Din luna septembrie a anului trecut şi până pe 30 iulie, familia Bejgu a locuit cu chirie în casa din Şchei, fără însă a achita chiria aferentă sau unele facturi la utilităţi.

Din păcate, femeia ştie că şansele de a-şi recupera datoriile sunt minime din cauză că nu a încheiat un contract de închiere la notar cu familia Bejgu, ci unul de mână.

În urma acestei înţelegeri, Adrian şi Corina Bejgu se angajau să plătească 200 de euro pe lună, cheltuielile la utilităţi şi o sumă de 400 de euro, ca şi penalitate. Pentru că a fost somată că i se taie gazul şi apa, propritara păgubită a fost nevoită să ceară sprijinul copiilor pentru a putea plăti datoriile acumulate, în timp, de chiriaşi.

În toate aceste luni au abuzat de încrederea mea, de vârsta mea de 75 de ani şi de faptul că sunt văduvă. Din pensia mea de opt milioane trebuie să-mi cumpăr medicamente şi de mâncare, nu să plătesc datoriile unei funcţionare de stat, care practică escrocheria", a mărturisit păgubita.

În schimbul chiriei au lăsat trei câini

În plus, doamna s-a plâns că pe lângă paguba pe care i-a produs-o, familia Bejgu i-a lăsat în curte şi trei câini, pe care nu avea posibilitate să-i hrănească. „Mereu aveam probleme cu vecinii din cauza acestor câini, pentru că făceau gălăgie. Din fericire, au venit cei de la Asociaţia «Milioane de prieteni» şi i-au luat", s-a mai plâns pensionara.

Aurelia Mareş spune că a încercat să-i convingă pe cei doi soţi să-şi plătească datoriile însă a fost mereu ameninţată. Datoriile soţilor Bejgu se pare că nu se opresc aici şi că, de ceva timp, au popriri pe venituri.

De mult practică acest sistem de viaţă profitând de încrederea pensionarilor din Şchei. A făcut acelaşi lucru cu proprietarii de pe străzile Costiţei nr. 6 şi Curcanilor nr. 18, neplătindu-şi chiria şi utilităţile lăsându-i înglodaţi în datorii. Vrem să facem public necazul nostru pentru ca familia Bejgu să nu mai păcălească şi pe alţii", a declarat proprietara din Şchei.

Cei doi soţi au convins-o pe Aurelia Mareş să facă o procură de administrare a casei deoarece Adrian Bejgu, în calitatea sa de revoluţionar, nu trebuie să plătească impozit sau facturi la utilităţi.

Profilul celor doi

image

Claudia Corina Bejgu este referent în cadrul Consiliului Judeţean Braşov, iar soţul ei, Adrian Bejgu este revoluţionar. La locul de muncă, doamna Bejgu, nu a putut fi găsită fiind în concediu, iar colegii ei din consiliu s-au ferit să ofere declaraţii despre ea. Contactată telefonic, Corina Bejgu a negat acuzele aduse de cea care le-a închiriat casa. „Este o problemă personală şi mi-am angajat avocat. Am de plată într-adevăr, însă nu este adevărat că am şi alte datorii în Şchei", a spus Corina Bejcu.

Potrivit reprezentanţilor Casei de Pensii Braşov, Adrian Bejgu are două popriri pe indemnizaţia de revoluţionar, în valoare totală de 947 de lei. Revoluţionarul nu a putut fi găsit la telefon. Adrian Bejgu mai are pe rol la Judecătoria Braşov alte câteva dosare civile în care s-a cerut executarea silită cu bărbatul în calitate de debitor.

image

Aurelia Mareş speră să scape în curând de probleme. Ea a depus plângere la Procuratură şi la Poliţie pentru a-şi recupera datoriile şi pentru a anula cărţile de identitate ale soţilor Bejgu, care au viză de flotant pe adresa ei din Şchei.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite