O braşoveancă alungă durerile de spate ale francezilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Femeia şi-a brevetat invenţia în Franţa
Femeia şi-a brevetat invenţia în Franţa

Femeia a inventat arcul de elongaţie, un dispozitiv datorită căruia sute de pacienţi au scăpat de durerile de spate. Maria Vlass Seignez  a fost kinetoterapeut la Spitalul Judeţean Braşov şi a primit medalia de argint la Concursul de Inventică din Paris.

După ce mai bine de bine de nouă ani a lucrat cu sute de persoane cu deficienţe locomotorii, braşoveanca s-a gândit ce poate face pentru ca pacienţii ei să îşi recapete mult mai uşor mobilitatea.

Inovaţie medaliată

A realizat în România prototipul aparatului. A încercat să îl facă din sârmă, dar a văzut că nu rezistă şi a trecut la metal. A plecat în Franţa în urmă cu 15 ani, iar în 2004 a participat pentru prima dată la Concursul Naţional al Inovaţiilor. Acolo din 8015 de proiecte participante au fost alese 120 de lucrări, printre care şi cea a braşovencei.

Arcul de elongaţie i-a încântat pe francezi, iar femeia şi-a brevetat invenţia la Oficiul Francez pentru Proprietate Industrială. S-a înscris apoi la Concursul Internaţional de Inventică Lepine din Paris, unde a primit medalia de argint. „Din acel moment au început să curgă invitaţiile la întruniri.  Am învăţat foarte multe lucruri la acele conferinţe, lucruri care m-au ajutat foarte mult în munca mea. Aşa a început marea aventură şi încă nu este terminată", mărturiseşte Maria Vlass Seignez.

Vindecă afecţiunile de coloană

În scurt timp, aparatul de elongaţie al braşovencei a devenit foarte căutat, atât de spitale şi clinici, cât şi de persoane fizice care se confruntau cu mari dureri de spate. „Arcul poate fi utilizat în scop profilactic, adică de relaxare, întărire a muşchilor, dar şi în scop terapeutic, pentru deformaţii ale coloanei cum sunt cifoza, scolioza şi lordoza. Este util şi bolnavilor care vertebrele tasate sau suferă de hernie de disc. Gradul afecţiunii joacă însă un rol extreme de important în folosirea aparatului", spune inventatoarea.

Aparatul poate fi folosit de oricine, indiferent de vârstă. Cel mai bătrân client al kinetoterapeutului este o femeie de 82 de ani. Rolul arcului de elongaţie este acela de a decompresa coloana vertebrală. Este foarte simplu de utilizat şi are rezultate terapeutice uimitoare. Practic, gravitaţia lucrează pentru îndreptarea coloanei, procedeul fiind 100% natural.

Maria Vlass Seignez nu i-a uitat pe braşoveni şi a donat două aparate pentru alungarea durerilor celor „de acasă". Unul dintre aparate se găseşte la Policlinica Astra, iar cel de-al doilea se află la Spitalul de Neurologie, la Secţia de Recuperare.

„Cele două doctoriţe mi-au mărturisit că au rezultate spectaculoase cu aparatul inventat de mine, în special la copii şi femei", mai spune Maria Vlass Seignez. În Franţa, dispozitivul Seignez se află în probe la Pitié-Salpêtriere, cel mai mare spital de reumatologie din Paris şi la spitalul St.Louis, care şi-au şi exprimat dorinţa să-l achiziţioneze.

Încă două invenţii

După succesul aparatului de elongaţie, braşoveanca a mai realizat încă două produse benefice pacienţilor. Pentru femeile cu incontinenţă urinară a conceput un sistem colector de urină ce poate fi purtat pe sub un pantalon special. O statistică medicală arată că aproximativ 50% din femeile cu vârste peste 50 de ani suferă de această afecţiune.

O altă invenţie a braşovencei este o bluză specială pentru pictori, dotată cu buzunare pentru pensule de diferite mărimi, rigle şi bretele speciale pentru lavete.

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite