Braşov: Mos Crăciun a împărţit sute de cadouri la Kronospan (FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La compania „Kronospan" Moş Crăciun a fost darnic şi anul acesta. Moş Crăciun, ajutat de crăciuniţe, spiriduşi şi renul Rudolf au împărţit, sâmbătă, peste 300 de cadouri pentru toţi copiii angajaţilor fabricii Kronospan, ai Asociaţiei Diaconia şi ai Şcolii din Stupini.

Moşul darnic a împărţit cadouri copiilor, a ascultat poeziile şi cântecele învăţate de micuţi şi s-a distrat alături de cei peste 400 de copii şi părinţi, adunaţi lângă bradul de Crăciun, amplasat în curtea fabricii de PAL, din Stupini.

image

„Eu am fost cuminte şi de aceea Moş Crăciun a venit mai repede la mine. Am primit două cărţi şi ducliuri", a spus, bucuroasă, Victoria Ciucurel, de 7 ani. Şi Ştefan Neculici, de 6 ani a fost încântat de cadoul primit de la Moş Crăciun. „Am primit o plasă cu dulciuri şi două cărţi pe care le voi citi când o să merg la şcoală", a mărturisit băiatul.

Băuturi calde şi cozonac

Chiar dacă a fost frig afară, fularele verzi, primite cadou de la Kronospan le-au ţinut de cald atât copiilor cât şi părinţilor. În plus, toţi au fost serviţi cu câte o cană cu vin fiert, ceai sau ciocolată caldă şi cu câte o felie de cozonac proaspăt cu nucă. „Ne bucurăm că suntem alături de prietenii noştri şi că putem sărbători venirea Crăciunului. Am oferit tuturor cadouri, multe bunătăţi şi surprize. Le urăm tuturor copiilor un an bun, mai fericit şi Moşul să le aducă de toate", a declarat Oana Bodea, PR manager „Kronospan".

image

Atmosfera de la Kronospan a fost una minunată. Toţi copiii s-au pozat cu Moş Crăciun şi ajutoarele sale, au putut dansa şi cânta lângă bradul de Crăciun din incinta societăţii.

image

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite