Mircea Dănălache, cowboy-ul de la Poalele Tâmpei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru că şi-a dorit toată viaţă să devină actor şi să joace în filmele cu cowboy ori samurai, Mircea Dănălache şi-a creat singur costumele specifice acestor personaje.

Pentru a-şi atinge scopul, Mircea a încercat încă din studenţie să îmbrăţişeze o carieră cinematografie. „Am făcut parte din echipa de teatru a facultăţii şi am participat la Brigada Artistică pentru studenţi. A fost o experienţă inedită. Mi-ar fi plăcut să continui cu teatrul şi să pot urma cursurile unei facultăţi de actorie", mărturiseşte bărbatul.

Mare amator de lupte, în care cel mai puternic câştigă, în perioada studenţiei, bărbatul a făcut box la Clubul Dinamo Braşov. „Am participat la competiţii studenţeşti, iar în anul 1964 am ieşit vicecampion universitar", a spus Mircea Dănălache.

A predat arte marţiale

  Timpul a trecut şi pentru că box-ul ajunsese să i se pară un sport mult prea dur s-a îndreptat spre karate. „Practic şi acum artele marţiale. Am şi dat astfel de lecţii unor copii care doreau să înveţe mişcările de bază din artele marţiale. A fost un capitol frumos din viaţa mea, iar faptul că micuţii învăţau de la mine cum să se apere şi că îi vedeam cu evoluau a fost minunat", îşi aminteşte bărbatul.

image

Mircea Dănălache a luat şi lecţii de karate la Palatul Culturii. „Când eram tânăr visam să fiu cowboy ori samurai. De aceea m-am înscris şi la karate, care pe atunci se numea gimnastică chinezească. Pentru că vroiam să învăţ mai multe am luat o carte de taicuando în care găseam totul explicat foarte bine. Practicam cu plăcere acest sport deoarece era unul de autoapărare", spune cowboy-ul.

Cowboy, samurai şi Rasputin

  Dorinţa l-a determinat pe Mircea Dănălache să-şi adapteze trei costume specifice samurailor, cowboy-lor şi lui Rasputin. „Pozez în samurai, cowboy şi Rasputin. Costumele le-am adaptat pe măsură ce primeam haine din străinătate. Ca să fiu un cowboy adevărat mi-am cumpărat două pistoale, care sunt de fapt brichete", spune omul.

image

De asemenea, pentru ca totul să fie ca la carte, pentru costumul de samurai, bărbatul şi-a cumpărat o sabie artizanală Ninja, pe care a îmbunătăţi-o. „Asta nu e singura sabie pe care o am. Când lucram la o fabrică de cherestea am reuşit să-mi fac o copie după iataganele turceşti de la Peleş. Am făcut-o dintr-o pânză de circular pe care am ascuţit-o", spune samuraiul.

Mircea Dănălache susţine că a şi avut ocazia să vadă cum se realizează un film. „Am făcut parte din trupa de luptă a filmului «Dacii», secvenţă care s-a filmat pe platoul din Bucegi. Am avut ocazia să mă bat şi în filmul «Unifilm», care s-a filmat în Sinaia", a declarat pasionatul de actorie.

Întrebări şi răspunsuri:

Aţi reuşit să câştigaţi bani cu ajutorul costumaţiilor?

Da, am pozat pentru câteva reclame. Am pozat pentru ţigări, băuturi alcoolice şi pentru sport şi sunt deschis oricăror oferte. Mie aşa îmi place să mă îmbrac, iar cu ocazia asta mai fac şi eu un ban.

Care este actorul dumneavoastră preferat?

Actorul mea preferat este Tom Cruise, iar filmele care m-au impresionat sunt: „Ultimul samurai" şi „Misiune imposibilă". În filmele cu cowboy şi samurai îmi plac foarte mult luptele, costumaţiile şi mai ales faptul că există personaje care se luptă pentru libertate.

Ce-i place:

„Îmi plac instrumentele muzicale cum sunt: trompeta şi chitara. Îmi place să lucrez în grădină, să pun zarzavaturi şi flori. Sunt adeptul arbei bonsai. De asemenea, îmi plac câinii şi pisicile", a declarat samuraiul.

Ce nu-i place:

„Nu-mi plac oamenii proşti, inculţi. De asemenea, consider că tineretul din ziua de azi este foarte obraznic. Tinerii folosesc multe înjurături. Băieţii mai ales sunt ţăfnoşi şi sunt în stare să sară imediat la bătaie. Nu mai au respect faţă de nimeni", spune bărbatul.

Profil

NĂSCUT: 19 octombrie 1942, Braşov

FAMILIE: divorţat, doi copii

STUDII: Facultatea de Industria Lemnului, Institutul Politehnic din Braşov

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite