Mărţişoarele personalizate cuceresc România FOTOGALERIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii îşi dezvoltă imaginaţia făcând mărţişoare unicat
Copiii îşi dezvoltă imaginaţia făcând mărţişoare unicat

Atelierele de profil sunt pline de braşoveni care vor să-şi facă singuri podoabele. Mulţi îşi exersează imaginaţia făcând mărţişoare din pastă de modelaj, din panglici, inimioare, buburuze sau pictează pe sticlă miniaturală.

Atât cei mici, cât şi cei mari sunt bucuroşi că pot oferi cadouri făcute chiar cu mâna lor. Zeci de copiii se întâlnesc în fiecare zi în „Regatul Creaţiei", pentru a-şi pune la cale imaginaţia.

„Îmi place foarte mult ceea ce fac. Copiii sunt minunaţi şi prind foarte repede. Nu-mi dau seama cât e de greu decât la final, când simt oboseala, dar în rest e o adevărată plăcere", a spus Simona Roşiuţă, profesoară de hand-made a copiilor.

Mara a facut un mărţişor pentru mama sa

 Cursuri pentru toate vârstele

Lecţiile de creativitate se bucură de tradiţie în Braşov. Cel mai vârstnic participant are 50 de ani , iar cel mai mic doar patru ani.

La cursurile de creativitate nu există limită de vârstă

„Cursul de creativitate pentru copii se desfăşoară de trei ani şi avem în fiecare zi câte o serie de 10 copii, interesaţi să înveţe.  Avem şi cursuri pentru adulţi şi putem spune că la noi vin persoane cu vârstele cuprinse între cinci şi 50 de ani", a spus Ovidiu Poruţiu, artist hand-made.

Un abonament de patru şedinţe de curs de creativitate pentru copii costă 50 de lei şi durează o oră şi jumătate. Materialele folosite de cei mici la curs sunt incluse în preţ, iar lucrările pot fi luate acasă. Pentru adulţi, patru sedinţe costă 30 de lei, dar materialele folosite se plătesc separate.

Copiii de la patru în sus vin în fiecare săptămână la cursul de creativitate

Micuţii se distrează pe cinste.  „Este a doua oară când vin aici. Data trecută am făcut un cufăr şi o masă, iar de data asta fac un buchet de flori pentru mama mea", a spus Beatrice, şapte ani.

Mărţişoare pentru toate gusturile

La mare căutare au ajuns şi mărţişoarele-bijuterii, care pot fi purtate pe tot parcursul anului. De astfel de creaţii se ocupă braşoveanca Andreea Boeriu, în atelierul ei personal.

Doamnele şi domişoarele îşi creează propriile bijuterii

Mă joc cu formele şi iese un pandantiv care poate fi oferit ca mărţişor. În acelaşi timp bijuteria poate fi purtată oricând", spune Andreea.Mărţişoarele realizate de ea sunt unicat, iar materialele de cea mai bună calitate.

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite