Lucrările pentru aeroport ar putea începe din octombrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
foto arhivă
foto arhivă

Reprezentanţii Consiliului Judeţean Braşov se vor întâlni cu managerii companiei UTI, firma care a câştigat licitaţia pentru proiectarea şi executarea lucrărilor de la aeroport, pentru a semna un calendar de negocieri întins pe o lună de zile, informează mytex.ro.

Astfel, lucrările de construire a Aeroportului Internaţional Braşov Ghimbav ar putea începe în luna octombrie.

Vineri ne vom întâlni din nou şi sperăm să avem în faţă măcar un draft de contract, dacă nu o ofertă finală. Putem spune că ei respectă termenii din caietul de sarcini şi oferă finanţarea. 30% din suma totală reprezintă surse proprii, iar restul de 70% sunt surse atrase. Nu pot spune suma totală de investit, pentru că aceste aspecte încă se discută şi se discută inclusiv termenul de finalizare a lucrărilor", a declarat Radu Ispas, administratorul judeţului, pentru mytex.ro.


CJ Braşov va contribui cu 29% din investiţie, iar alte trei procente vor veni din partea celorlalţi membri din compania de proiect, respectic CJ Covasna, CJ Harghita şi Consiliul Local Ghimbav .

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite