Litigiu cu firma spaniolă Ibadesa, în ceea ce priveşte construirea Spitalului din Hărman

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cadrul unei şedinţe de plen, preşedintele Consiliului Judeţean, Aristotel Căncescu a tras un semnal de alarmă în ceea ce priveşte lipsa banilor pentru construirea Spitalului de la Hărman.

Aristotel Căncescu susţine că, în cazul în care nu se va rezolva chestiunea banilor, firma spaniolă îi va acţiona în justiţie.

„În urma Consiliului de Administraţie din care au făcut parte, în mod egal, reprezentanţii Consiliului Judeţean, ai Primăriei Braşov şi Primăriei Hărman s-a decis ca acest proiect să se facă. Trebuie să se poarte discuţii cu această firmă deoarece noi suntem, acum, în faţa unui litigiu", a declarat Aristotel Căncescu.

Potrivit acestuia, pentru întreaga construcţie, Consiliul Judeţean trebuie să plătească 51 % din investiţie, Primăria Municipiului Braşov 39 %, iar cei 10 % îi revin Primăriei Comunei Hărman.

Pentru rezolvarea situaţiei va fi întrunită o comisie de şapte consilieri, care să lupte pentru rezolvarea acestui litigiu şi, eventual, să renegocieze cu firma spaniolă angajată în proiect.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite