Lecţie despre mediu, prin joacă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Copii cu vârste cuprinse între şase şi 12 ani, de la Şcoala Generală nr. 13 Braşov, au aflat prin intermediul jocurilor cum pot proteja natura. 

Evenimentul a fost organizat de voluntarii asociaţiei „Colors", pentru ca micuţii să înţeleagă implicaţiile faptelor lor asupra mediului înconjurător. Iar pentru ca „lecţia" să fie cât mai atractivă, toate acţiunile s-au derulat sub forma unor jocuri în care copiii s-au străduit să-l salveze pe Hippo din mâinile vrăjitorului Gargamel.   

 „Ne propunem prin oragnizarea acestui tip de acţiuni ca micuţii să înveţe cât mai multe lucruri despre protejarea mediului înconjurător, despre felul în care se poate realiza colectarea selectivă a diverselor tipuri de deşeuri sau chiar doar despre simpla stângere a gunoaielor de pe spaţiile verzi. De asemenea, foarte important, vrem ca aceşti copii să se joace afară, în aer liber", a spus preşedintele Asociaţiei „Colors", Claudia Popa.

Potrivit organizatorilor, acest eveniment este doar primul dintr-o serie mai lungă. Astfel, în fiecare lună copiii se vor întâlni cu voluntarii asociaţiei în alte locaţii şi vor patricipa la jocuri cu diferite tematici.   

Voluntari pentru „Colors"

Asociaţia îi primeşte în rândurile ei pe voluntarii care doresc să se implice în derularea de proiecte şi activităţi care să vină în sprijinul copiiilor. „Colors" promovează un stil de viaţă sănătos, activ şi implicat, activând în judeţele Braşov şi Sibiu în domeniile dezvoltării personale şi comunitare.

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite