La Râşnov cresc salariile funcţionarilor din Primărie
0Consilierii locali din Râşnov au decis creşterea salariilor tuturor funcţionarilor publici din primăria localităţii cu 25%.
Primarul oraşului, Adrian Veştea susţine că „decizia este perfect legală, întemeidu-se pe prevederile art. 11 din Legea 330, privind salarizarea personalului din domeniul bugetar".
Edilul a precizat că decizia a fost luată pentru a se putea ţine personalul în instituţie, deoarece s-a ajuns ca şeful Serviciului de Asistenţă Socială să câştige 600 de lei net, iar inginerul de sistem al instituţiei 520 de lei net. „Dacă nu creştem salariile, rămânem cu Primăria goală: şefa serviciului investiţii câştigă 1.100 de lei net, iar dacă se pensionează anticipat va câştiga circa 1.500 de lei", a mai spus Adrian Veştea.
Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:
