Ionuț Voicu: „Este important să încheiem turul cu un succes”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rui Duarte a avut o evoluţie apreciată în Giuleşti
Rui Duarte a avut o evoluţie apreciată în Giuleşti

Ionuț Voicu a fost votat jucătorul meciului Rapid - FC Brașov, scor 2-1, în sondajul inițiat pe site-ul oficial al clubului, www.fcbrasov.ro.

Autorul unui gol fabulos în Giulești, Ionuț Voicu a fost votat cel mai bun jucător al meciului de 37 % dintre participanții la sondaj. Pe locul secund s-a clasat Rui Duarte, care a primit 35 % din voturi.

 „Am marcat un gol frumos însă, din pacate, nu am reușit să obținem măcar un punct. Cred că meritam să obținem un egal cu Rapid, însă nu am avut șansă la marea ocazie a lui Grigore din finalul jocului", a subliniat Voicu.

Jucător brașovean a vorbit și despre partida din ultima etapă a turului de campionat, când FC Brașov va întâlni, duminică, pe Poli Timișoara.

Acum trebuie să batem Timișoara, pentru că altfel ne îndepărtăm de plutonul fruntaș. Îmi doresc din tot sufletul să câștigăm ultimul meci din acest tur de campionat. Nu contează cine va marca, important este ca echipa să câștige.

Vreau să joc cât mai bine în tricoul lui FC Brașov, iar duminică vrem să le facem cadou suporterilor victoria în meciul cu Timișoara. Nu va fi un duel ușor, însă, sunt convins că avem forța să ne impunem", a declarat Ionuț Voicu pentru site-ul oficial al clubului.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite