Ioan Săcărea este „stăpânul“ munţilor FOTOGALERIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ioan Săcărea a reuşit să obţină două titluri de campion naţional la alpinism, pe vremea comunismului. A practicat zece ani alpinismul, încheindu-şi activiteatea cu cel mai important titlu: maestu al sportului. La 56 de ani, e neobosit. De curând a parcurs Transfăgărăşanul cu bicicleta. 

Ioan Săcărea a început să practice alpinismul la vârsta de 16 ani, mânat de curiozitatea de a afla „de ce se chinuie oamenii pe stânci". Unchiul său prin alianţă, Traian Flucuş, unul dintre iniţiatorii alpinismului la Zărneşti, a fondat aici o Asociaţie Sportivă.

image

Click pe imaginile de mai sus pentru a vedea o fotogalerie din arhiva personală a alpinistului!

Pe vremea aceea era o mândrie să cunoşti alpinişti. Am apelat la nişte prieteni şi, deşi nu eram la vârsta la care mă puteam legitima ca alpinist, am început să explorez stâncile, în ciuda opoziţiei părinţilor mei, care nu vedeau cu ochi buni acest sport", îşi aminteşte sportivul. 

Mai târziu, Ioan Săcărea s-a înscris în Asociaţia Sportivă „Torpedo", din Zărneşti, iar Valentin Garner a fost primul maestru al sportului care i-a îndrumat paşii în alpinism. „Mişi Mihăiescu şi Ionel Cojoanu sunt antrenorii în care am întâlnit, pe lângă nişte sportivi deosebiţi şi oameni de o mare calitate", mărturiseşte alpinistul.

Marea aventură

În 1973, Ioan Săcărea a urmat cursurile Şcoalii de Aplinism „Padina", unde şi-a continuat activitatea de data aceasta „cu acte în regulă". Doi ani mai târziu a devenit campion naţional la juniori şi a reuşit să cucerească şi câteva titluri de vicecampion şi câteva cupe. „În '77 a început marea aventură în cadrul echipei de seniori. Aici m-am confruntat cu marele alpinism, am realizat toate traseele dificile din ţară, cele mai multe în Cheile Bicazului", spune Ioan Săcărea.

La 24 de ani a reuşit să obţină cel de-al doilea titlu de campion naţional, la seniori, dar şi să escaladeze munţii Germaniei, pe vremea aceea RDG, ai Cehiei şi ai Bulgariei. „În RDG am putut lua contact cu un altfel de alpinism. Acolo stâncile erau de granit şi nu de calcar ca la noi, iar tehnica de asigurare pe stâncă era mult mai avansată. Cu toate acestea am reuşit să parcurg trasee foarte dificile, chiar dacă echipa noastră era «corigentă» în ceea ce priveşte asigurarea", declară alpinistul.

Prieteni luaţi de munţi

Ioan Săcărea consideră că cel mai dificil traseu pe care l-a realizat vreodată a fost „Dinamo", din Cheile Bicazului. „Pe lângă bucuria pe a obţine medalii, de a cuceri un vârf de munte, alpinismul implică şi foarte multe riscuri. Aproape în fiecare an mi-am pierdut un prieten. Unii au fost luaţi de avalanşe, alţii au căzut pe stâncă. Şi vorbesc acum despre profesionişti. Autocontrolul este determinat în acest sport, iar noi, pe vremea aceea nu eram consiliaţi de un specialist sau psiholog şi cred că mulţi au clacat", crede Ioan Săcărea.

Ioan Săcărea este trist că interesul pentru alpinism s-a „mutat" în altă parte pentru tinerii din Zărneşti. Lipsa unei şcoli care să „producă" alpinişti şi să stimuleze intereseul pentru acest sport a dus la tăierea Zărneştiului de pe harta alpinismului. „Am vrut să înfiinţez eu o şcoală de alpinism, dar mă lupt cu morile de vânt. Este mare păcate că avem laboratorul, mai exact locurile de antrenament, şi nu avem o şcoală", spune alpinistul.

La 56 de ani, Ioan Săcărea ar mai urca pe stâncile munţilor, dar nu mai are cu cine. Se aventurează doar atunci când un prieten bun din Austria, pasionat de alpinism, vine în vizită acasă.

Carte în memoria celor răpiţi de munte

 Marcat de toate pierderile şi de momentele în care şi-a văzut prietenii murind, Iaon Săcărea s-a hotărât să scrie o carte denumită „Miturile munţilor", în memoria prietenilor pierduţi, dar mai ales în memoria alpinistului Gigi Jing, care şi-a pierdut viaţa într-un banal accident în Prăpăstiile Zărneştiului.

Gigi Jing nu a murit în Caucaz şi a murit acasă. Era un adevărat profesionist. Pentru a publica povestea am sprijinul unui prieten din Franţa. Practic, cartea va vorbi despre o istorie a alpinismului românesc", spune sportivul. 

De-a lungul carierei de alpinist, Ioan Săcărea a parcurs cele mai importante trasee din România. A traversat Piatra Craiului, Munţii Bucegi şi Cheile Bicazului. „Titlul de maestru al sportului îmi dătea dreptul de a antrena, dar nu am putut, tocmai pentru că nu puteam suporta durerea din ochii părinţilor, în cazul în care pierdeam vreun elev", a încheiat Ioan Săcărea.

Alpinistul a avut un singur accident, la juniori, când a alunecat şi a suferit un traumatism carnio-cerebral. A fost nevoit să stea un an pe tuşă.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite