Investiţii de criză: 18 milioane de euro pentru canalizarea din Făgăraş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jumătate din reţelele de apă şi canalizare ale municipiului Făgăraş, judeţul Braşov, vor fi reabilitate începând din toamnă.

Este vorba despre investiţii în valoare de 18,2 milioane de euro finanţate de Uniunea Europeană atrase prin Agenţia de Dezvoltare Intercomunitară Sibiu. 

Municipiul Făgăraş este membru în Agenţia de Dezvoltare Intercomunitară Sibiu şi a concesionat reţelele de apă şi de canalizare operatorului Apa Canal Sibiu.

Operatorul va demara procedurile de licitaţie după care va desemna firma executantă. Aceasta va întocmi proiectele tehnice şi va trece la execuţia lucrărilor. Edilul Făgăraşului crede că, cel mai probabil în luna octombrie vor începe toate aceste proceduri, iar lucrările vor fi terminate până în 2013.

În cadrul proiectului vor fi înlocuiţi 10 km de conducte, iar jumătate din reţeaua stradală de apă din municipiu va fi şi ea reabilitată, ceea ce înseamnă 30 de km. Conductele existente, care au aproximativ 40 de ani şi sunt din azbociment, vor fi înlocuite cu altele din polietilenă.


Cartiere fără canalizare
 

Şi la reţeaua de canalizare vor fi înlocuiţi 28 km de conductă şi va fi extinsă reţeaua cu alţi 8 km şi astfel, trei cartiere care nu au avut canalizare până acum, vor avea la finalul acestor lucrări.

Apele uzate nu vor mai fi deversate direct în Olt. Acestea vor merge în staţia de epurare care acum lucreazã doar la capacitate de 10%, după cum anunţă monitorufg.ro

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite