Stiri din Brasov

Inflaţia anulează reducerile la impozitele locale

3 februarie 2010, 15:22 |  Autor: Silviu Ştefan | 

Cuvinte cheie: brasov, taxe brasov, impozite brasov, primaria brasov,

Braşovenii s-au înghesuit pentru a beneficia de o falsă reducere

Braşovenii s-au înghesuit pentru a beneficia de o falsă reducere

 

Reducerea de 5% acordată pentru cei care achită impozitul până la 31 martie nu aduce niciun câştig. În prezent în Braşov sunt nu mai puţin de 8.000 de persoane care nu au plătit impozitul pe anul trecut, iar restanţele sunt de 1 milion de lei.

Consiliul Local Braşov a decis că şi în acest an, persoanele fizice care îşi achită integral impozitul pe imobile şi autoturisme până pe data de 31 martie beneficiază de o reducere de 5%. Ideea a „prins" şi în 2010, astfel că zeci de mii de braşoveni s-au grăbit să-şi achite dările încă de luna trecută. Numai în data de 11 ianuarie, prima zi în care s-au putut achita taxele către bugetul local peste 4.000 de braşoveni s-au grăbit să-şi plătească datoriile.

Făcând, însă, o comparaţie între nivelul reducerii acordate cu cel al prognozei privind inflaţia în 2010 se ajunge la concluzia că plata integrală a taxelor şi impozitelor locale până la 31 martie nu reprezintă deloc un mare avantaj. Aceasta deoarece, potrivit BNR şi analiştilor financiari ai diverselor bănci comerciale, pentru finalul anului curent este aşteptat un nivel al inflaţiei de aproximativ 4%, plus sau minus un punct procentual. Fapt care anulează practic valoarea reducerii acordate.

Directorul executiv a Direcţiei Fiscale Braşov, Marian Voinescu, ne-a declarat astăzi că „eu şi mulţi dintre braşoveni consideră reducerea de 5% un avantaj. Chiar dacă nivelul prognozat al inflaţiei va fi apropiat de cel al reducerii acordate, cred că, neputând vorbi de un câştig extraordinar, în nici un caz nu este vorba de o pierdere".

Datoriide 1 milion de lei

La ora actuală, în jur de 8.000 de braşoveni figurează în evidenţa Direcţiei Fiscale ca datornici la bugetul local de anul trecut. Marian Voinescu ne-a declarat că „valoarea cumulată a restanţelor persoanelor fizice pe 2009 este de aproximativ un milion de ei. În perioada următoare le vom adresa somaţii, iar apoi vom declanşa procedurile de executare silită, respectiv vom pune poprire pe conturi, salarii şi, în ultimă instanţă, le punem sechestru pe bunuri, în vederea vânzării lor a licitaţie".

Voinescu a mai precizat anul trecut au fost aproximativ 50 de cazuri de persoane fizice împotriva cărora s-au declanşat procedurile de executare silită. Nu a ajuns însă la scoaterea bunurilor la vânzare, deoarece oamenii s-au speriat şi au schitat restanţele.

Criza, tot mai resimţită

Marian Voinescu spune că efectele crizei încep să fie tot mai acut resimţite la Braşov. În acest an se aşteaptă o creştere a numărului de restanţieri la bugetul local pe fondul diminuării veniturilor celor angajaţi şi a creşterii numărului şomerilor.

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": filmul, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă istoria

    „Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.

    Adevarul on Facebook

    Basarabia!

    Ion M. Ionita

    Ciocnirile de interese strategice care au rupt Moldova în două în 1812 nu au dispărut între timp.

    Minte-mă, dar fură-mă!

    Florin Iaru

    Dacă n-am avea cap numai să ne plouă-n gât, poate ar trebui să ne încredem numai în acela care promite cel mai puţin!

    Ca Vîntu şi ca gându’

    Grigore Cartianu

    În hărmălaia noastră politică, asezonată cu spaime economico-financiare, a trecut aproape neobservată o ştire venită dinspre gurile Dunării.

    Secretul cuplului de tip „EBa-Syda“

    Ramona Ursu

    E simplu. Pleacă de la o ştire care nu ne interesează.

    Mang, mangă, mangleală

    Sabin Orcan

    Ministrul «copy-paste» se ţine cu dinţii de scaunul ocupat odinioară de un intelectual de talia lui Spiru Haret.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole