Braşov: George Cioca este somelierul anului 2010 GALERIE FOTO
0Trei jurii formate din specialişti consacraţi au stat cu ochii pe concurenţi şi le-au evaluat măiestria. Somelieri din toată ţara s-au întrecut pentru titlul de Somelierul Anului 2010. Premiul le dă posibilitatea de a participa la competiţiile internaţionale.
Lupta pentru Trofeul Naţional al Someleriei a fost una strânsă pentru cei trei somelieri ajunşi în finală: George Cioca, Valentin Moldovan şi Alin Mihalcea. Ei au fost supuşi la probe de măiestrie în servirea, degustarea şi decantarea vinului. Trei jurii de somelieri consacraţi au stat cu ochii pe fiecare concurent. Câştigătorul din acest an, George Cioca, din Bucureşti, este somelier pe un vas de croazieră din anul 2004 şi a reuşit să obţină cel mai bun punctaj la toate probele. Pe locul doi s-a clasat bucureşteanul Mihalcea Alin, urmat de clujeanul Valentin Moldovan.
Proba vizualo-olfactivo-gustativă a băuturii a fost cea mai grea. Concurenţii au trebuit să spună care sunt soiurile de struguri folosite în realizarea vinului, să precizeze aciditatea, conţinutul de zahăr, zona de provenienţă, anul de recoltare şi tehnologia de maturare a vinului.
Concurenţii au avut misiunea şi de a recomanda vinul în asociere cu diferite preparate culinare, să sugereze temperatura la care poate fi servit şi să estimeze potenţialul de învechire al vinului.
„Aceasta este a doisprezecea ediţie a evenimentului, care se bucură şi de cea mai mare audienţă, de până acum. Câştigătorul mareului trofeu al someleriei va reprezenta România la competiţiile internaţionale de profil", a spus Doru Dumitrescu, preşedintele Asociaţiei Somelierilor din România.
Someleria, o artă
Plini de emoţie, concurenţii care s-au clasat printre semi-finalişti s-au bucurat că au putut participa la o asemenea competiţie. „Meseria de somelier este frumoasă. Am descoperit această artă a vinului datorită logodnicului meu, care se ocupă cu acelaşi lucru. Este foarte frumos să descoperi misterele vinului. Este o meserie elegantă şi plină de rafinament", a spus Ene Carmen, 30 de ani, somelier, din Bucureşti.
Arta somelieriei începe cu ţinuta. Somelierii prezenţi la concurs au purtat medalionul somelierului sau „tastevin", folosit în vremurile apuse de către paharnici la testarea vinului oferit regelui. Chiar dacă nu mai este folosit astăzi, somelierii îl poartă, simbolic, la gât.
„Sunt somelier de doar doi ani, dar am o experienţă de 16 ani în alimentaţia publică. Acesta este al treilea concurs la care particip, iar, anul trecut, m-am clasat pe locul IV, la nivel internaţional şi am câştigat şi alte concursuri de gen. Someleria m-a condus mai departe decât mă aşteptam. Mă impresionează vinurile în care găseşti viaţă", a mai spus Raul Todor, de 32 de ani, din Cluj-Napoca.
Evenimentul a avut loc în barul de noapte al Hotelului Aro Palace.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!
Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:
