Braşov: Gala de Crăciun a Operei, la Sala Sporturilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Evenimentul sărbătoreşte un deceniu de existenţă
Evenimentul sărbătoreşte un deceniu de existenţă

Ce-a de-a 10-a ediţie a Gelei de Crăciun a Operei Braşov va avea loc luni, la Sala Sporturilor, de la ora 19.00. Spectacolul, devenit tradiţie, a fost organizat pentru prima dată în anul 2000 şi s-a transformat într-unul dintre cele mai aşteptate evenimente pentru melomanii braşoveni.

Din spectacol nu vor lipsi nici în acest an opera, folclorul, colindele, baletul şi momentele vesele.


Invitata specială a Galei este soprana Felicia Filip, iar printre invitaţii de seamă se numără Corina Chiriac, Sofia Vicoveanca, Thomas Dear (Franţa), Marius Mihalache şi Mike Godoroja, Dancs Annamari, Adina Tudor şi Ovidiu Matei Iancu, prim balerini ai Operei Naţionale din Bucureşti, „The Marker", câştigători ai Cerbului de Argint 2009, Corul de copii Unison, Octavian şi Ionel Pârlea, tatăl chitarist şi fiul în vârstă de 7 ani violonist, „The Sinners“ Quartet şi mulţi alţii.

Prezentator al evenimentului este îndrăgitul regizor şi director al Operei, dr. Cristian Mihăilescu.

Biletele au preţuri de 30, 50 sau 60 de lei, în funcţie de locul ocupat în sală şi pot fi cumpărate de la sediul Operei şi de la Agenţia din str. G. Bariţiu nr. 20.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite