Florin Nistor conduce ceata Junilor Dorobanţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Nistor
Florin Nistor

Bărbatul este june de 25 de ani. La început, a făcut parte din grupul Junilor Tineri, însă viaţa l-a purtat în rândul Junilor Dorobanţi, pe care îi conduce cu drag în prezent.

Florin Nistor a intrat în rândul Junilor la vârsta de 15 ani. A intrat iniţial la grupul Tinerilor dar, când s-a aşezat la casa lui, a trecut la Dorobanţi. „Intrarea la grupul Tinerilor este primul pas spre iniţiere. După căsătorie, nu mai poţi sta la Tineri, trebuie să treci la alt grup. Eu am trecut la Dorobanţi, pentru că şi tatăl şi bunicul meu au fost tot Dorobanţi. Asta deşi, ca aşezare, aparţinem de Roşiori", ne-a explicat preşedintele Junilor Dorobanţi. Florin Nistor a moştenit tot de la bunicul lui şi costumul de june, care „a împlinit" deja 90 de ani.

Obicei precreştin

Pasionat de istorie, de trecutul Şcheiului şi al Junilor în mod special, Florin Nistor povesteşte că acesta e un ritual din cele mai vechi timpuri. „Se ştie că la Pietrele lui Solomon, acolo unde se întâlnesc  junii, s-au găsit ruinele unei cetăţi dacice. Ziua în care junii ies pentru prima dată cu surla, 25 martie, coincide cu începutul anului la daci", explică bărbatul.

 Reguli noi

Florin Nistror este acum preşedintele Dorobanţilor. Are de gând să aducă un suflu nou şi să impună anumite rigori în gruparea pe care o administrează. În primul rând, s-a gândit să aplice o sancţiune celor care vor să renunţe la a mai fi juni. „Sunt unii juni care vor să participe doar la defilare, nu vor să se implice şi în celelalte activităţi de peste an. Şi nu mi se pare normal. Aşa că am propus să impunem un fel de amendă sau de taxă celor care vor să facă acest lucru. Să îi lăsăm să participe la defilare contra unei sume de bani, pe care noi să o folosim pentru alte activităţi pe care le avem în cadrul grupării", explică Florin Nistor.

Interzişi în Cetatea Braşovului

În trecut, junii nu erau primiţi în Cetatea Braşovului. Erau lăsaţi să coboare doar până la Poarta Şchei. „Nu aveau acces în Piaţa Sfatulu decât în anumite zile, pentru negoţ. Legenda spune că, atunci când un june va reuşi să intre şi să înconjoare de trei ori Piaţa Sfatului, îşi câştigă dreptul de a defila prin cetate. Se pare că un june a reuşit acest lucru la un moment dat, dar a fost împuşcat pentru curajul său. De atunci însă, ritualul s-a păstrat. Junii coboară an de an, să defileze pe străzile cetăţii, pe traseul pe care merg şi acum în Duminica Tomii", spune şeful Dorobanţilor.

Obiceiuri pierdute

Din păcate, nu toate obiceiurile junilor s-au păstrat. Unele dintre ele erau ritualuri considerate barbare, aşa că s-a renunţat de tot la ele. Altele se mai păstrează, dar nu în forma originală. „Din pacate s-au pierdut din obiceiuri. De exemplu, «Măscăriciul» a dispărut. Este vorba despre un personaj mascat, care mergea primul în defilare şi conducea procesiunea junilor. S-a mai piedut obiceiul de a merge «cu căţaua». Asta însemna că junii se întâlneau acasă la unul dintre ei, iar după ce petreceau bine se dezbrăcau până la brâu şi se băteau cu ciomegele. S-a păstrat, însă, obiceiul de a merge la stropit în a doua zi de Paşte", a completat Nistor.

ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI

Care e cea mai modernă ceată şi care e cea mai conservatoare?

Cea mai modernă ceată este cea a Braşovechenilor. Toate cealalte şase sunt conservatoare.

Există rivalitate între cetele de juni?

Nu prea există, tradiţia este aceeaşi pentru toţi junii.

E greu să devii june?

Înainte, era foarte greu să fii acceptat. Erau primiţi doar cei din Şchei sau Braşovul Vechi.  Acum, oricine poate deveni june. Trebuie să locuiască în Braşov, să îi placă tradiţiile, să participe activităţi noastre şi să-şi facă singur costumul.

Ce-i place

Bărbatul adoră să citească. Este pasionat înspecial de istorie şi tot timpul căută să-şi aprofundeze cunoştinţele

Ce nu-i place

Cel mai mult îl enervează prostia.

PROFIL

Născut:  1969, la Braşov

Studii: Facultatea de Drept

Ocupaţie: comisar la Garda Financiară

Familie: soţie şi doi copii

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite