Braşov: EXCLUSIV/O elevă este baby-sitter profesionist la doar14 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Salomeea Simon a început să îngrijească bebeluşi ca să facă bani pentru lecţiile de canto. Eleva de gimnaziu a demonstrat că la doar 11 ani poate avea grijă, contracost, de un bebeluş de numai trei luni.

Adolescenta a apelat la o variantă inedită pentru a putea să îşi urmeze pasiunea. A devenit baby-sitter la doar 11 ani. „Mama m-a dus la cor pentru că şi-a dat seama că îmi place foarte mult muzica. După ce am început să iau lecţii de canto, mi-am dat seama că e lucrul care îmi face cea mai mare plăcere şi nu am vrut să întrerup cursurile. Cum părinţii mei nu dispun de venituri prea mari, m-am gândit că aş putea să fac ceva ca să îmi plătesc singură cursurile", îşi aminteşte Salomeea Simon, artista de 14 ani.

Copila a hotărât să lucreze în timpul liber pentru a câştiga banii de care avea nevoie. „În parcul din apropierea casei am întâlnit o bunică care îşi plimba nepoţica, de numai trei luni. M-am împrietenit şi cu bunica şi cu micuţa. Încet, încet, familia respectivă a avut încredere să îmi lase în grijă bebeluşul. Aşa am început să stau câteva ore pe zi cu Mina şi apoi am ajuns să merg chiar mai multe zile cu ea, la bunicii de la ţară. Mina are acum trei anişori. Toţi banii pe care i-am câştigat i-am folosit ca să îmi plătesc lecţiile de canto", a povestit eleva.  

Apreciată de public

brasov

După câţiva ani de trudă a ajuns să cânte în spectacole „adevărate".  „Cel mai mare concert la care am luat parte ca solistă a fost unul de excelenţă, cu scopuri caritabile. Spectacolul a fost organizat la Reduta, iar în sală erau peste 500 de oameni, toţi cu ochii pe mine. Nu am găsit în garderoba mea vreo ţinută care să fie potrivită pentru aşa ceva, însă am avut surpriza de a fi ajutată de o renumită creatoare de modă", a spus Salomeea Simon.

Tânăra s-a înscris în Clubul de Excelenţă ChicD10jr şi a devenit în scurt timp asistenta producătorului de aici. Prin intermediul clubului, Elena ex Dj Project i-a propus tinerei braşovence o colaborare în cadrul şcolii de canto pe care vedeta o va deschide în această primăvară la Braşov. Aici va primi lecţii de canto gratuit.

Mii de lei au costat lecţiile de canto

Salomeea Simon a început să cânte de la vârsta de opt ani. Atunci s-a înscris în corul „Music Camp International" şi a participat la un concert în Statele Unite ale Americii. După ce s-a întors acasă a dorit să îşi cultive vocaţia şi a început să ia lecţii de canto.  Cursurile au însemnat însă un efort pentru familia fetei. Eleva a plătit până acum mii de lei pe lecţiile de canto, toţi strânşi din munca ei.

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite