Braşov: Deţinuţii de la Codlea, pe scena Teatrului Nottara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actorii de după gratii se vor prezenta în faţa publicului din Capitală cu piesa „Colonelul şi păsările", de Hristo Boicev.

Opt deţinuţi ai Penitenciarului Codlea vor urca joi, de la ora 17.00 pe scena Teatrului Nottara. Piesa „Colonelul şi păsările" s-a bucurat deja de două ori de un succes răsunător pe scena Centrului Cultural Reduta din Braşov.

„După prestaţiile de la Braşov am trimis un DVD la Bucureşti, la Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Un juriu specializat format din nume celebre, precum Maria Manolescu, Mihaela Michailov, Radu Apostol si Bogdan Georgescu, a decis calificarea noastră în finala Festivalului Naţional de Teatru al Deţinuţilor «Exit!», singurului festival de gen organizat pentru persoanele private de libertate. Este un succes foarte mare pentru noi şi o recunoaştere a eforturilor acestor deţinuţi", spune Dan Rusu, purtător de cuvânt al Penitenciarului Codlea.  

Reintegrare socială

Scopul acestui proiect este de a uşura procesul de reintegrare socială a celor care ies din închisoare. Deţinuţii de la Codlea au fost îndrumaţi de actorul braşovean Gabriel Costea şi s-au  pregătit luni de zile pentru marele moment. Au reuşit să fie clasaţi printre primii 10 care au ajuns în finala festivalului.

Alături de trupa de la Codlea, pe scena Teatrului Nottara vor mai urca, joi şi vineri, alte nouă trupe ale penitenciarelor din ţară. Trupa de teatru este formată din oameni condamnaţi pentru tâlhărie, omor, viol, furt şi înşelăciune, care vor să dovedească astfel că merită o şansă la reabilitare. Intrarea este liberă, iar accesul spectatorilor se va face în limita locurilor disponibile.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite