Braşov: Colecţie de „surprize“, înghiţite de copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii au înghiţit mărgele, monede sau baterii Foto: Bogdan Crăciun
Copiii au înghiţit mărgele, monede sau baterii Foto: Bogdan Crăciun

Medicii trag un semnal de alarmă şi îi îndeamnă pe părinţi să-i supravegheze cu atenţie pe cei mici. Mărgele, baterii, capace de pix, seminţe, alune, monede sau boabe de fasole. Sunt obiectele găsite în corpul micuţilor pacienţi de medicii de la Spitalul de Copii.  

Colecţia cu „surprize" a fost începută acum trei ani de medicul primar ORL, Corina Mărginaş. Tot atunci unitatea a fost dotată cu o trusă completă care facilitează astfel de intervenţii de urgenţă. Inedita colecţie cuprinde diverse obiecte pe care le-au înghiţit sau aspirat micuţii aduşi de urgenţă la Spitalul de Copii Braşov. Fie că sunt fragmente anorganice precum obiecte din diverse metale sau plasticuri, ori fragmente organice precum seminţele de orice fel sau firele de iarbă, toate au reprezentat adevărate încercări pentru medici.

Conform specialiştilor, „surprizele" au pătruns în interiorul micuţilor, fie pe calea digestivă, fie prin cea respiratorie, cele mai întâlnite şi mai periculoase fiind cele din urmă. Dificile sunt şi intervenţiile în cazul copiilor care înghit sau inhalează nuci, alune, seminţe ori fasole. „Fragmentele se macerează astfel încât de multe ori intervenţile pot fi dese, efectuate în mai multe zile", a spus dr. Corina Mărginaş.

53 de cazuri, în trei ani

În ultimii trei ani, medicii de la Spitalul de Copiii din Braşov au tratat 53 de astfel de cazuri. Vârsta pacienţilor este cuprinsă între 6 luni şi 18 ani, însă cei mai „fideli" rămân cei mici. „Ultimul caz pe care l-am avut a fost un adolescent de 17 ani care ne-a povestit că ţinea în gură un pix şi într-un moment de bucurie a aspirat capacul pixului, acesta ajungând până în cea mai mică bronhie din plămânul drept", ne-a mărturisit dr. Corina Mărginaş. Majoritatea „surprizelor" scoase din corpul micuţilor ajunşi la spital au fost seminţele sau monedele.

Cel mai periculos obiect pe care medicii le-au găsit în corpul unui copil a fost un arc metallic pe un suport de plastic de 3 cm, pe care un băiat de 13 ani l-a înghiţit chiar anul trecut. Din fericire, băiatul a scăpat uşor, efectele grave datorate porţiunii ascuţite a obiectului şi fierul ruginit fiind eliminate în urma unei intervenţii reuşite. „Un caz special a fost un băieţel de numai şase luni care imediat după ce a fost la iarbă verde cu părinţii a început să tuşească foarte rău. Ajuns la spital, am descoperit că micuţul inhalase un fir de iarbă", ne-a mai spus medicul primar de la ORL.

Recomandările medicilor

Părinţii sunt sfătuiţi să nu lase la îndemâna copiilor jucării care au în componenţă părţi mici care se pot desprinde. Este foarte important ca atunci când creşte mai mare să fie învăţat că nu trebuie să se joace cu obiecte care i-ar putea pune în pericol sănătatea. Dacă sesizaţi că micuţul tuşeşte, face febră şi respiră dificil prezentaţi-vă de urgenţă la spital.

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite