Cel mai dificil triatlon, la malul mării, câştigat de un braşovean / FOTOGALERIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Competiţia de triatlon off‐road dedicată atât amatorilor, cât și sportivilor, care se desfăşoară sub numele „Fără Asfalt", a avut parte în acest an de un număr impresionant de participanţi. 189 de participanţi s-au întrecut în acest an la malul mării, în staţiunea 2 Mai.

Fără Asfalt a adunat împătimiți ai înotului, alergării și mountain‐bike‐ului. Traseul spectaculos și probele variate au reușit să atragă un numar de 250 de înscrisi, dintre care 189 nu s‐au speriat de vremea urâtă și au participat la concurs.

image

Competiția a atras oameni de toate vârstele: de la copii de 10 ani, până la adulți de peste 45 de ani.

image

Tura individuală scurtă, constând în 750 metri înot, 6,5 km alergare, 33 km mountain‐bike a fost câștigată de Silviu Manea din Zărnești, care a dus la bun sfârșit cele trei probe în 2 ore și 20 de minute.

image

 Evenimentul a fost o mobilizare de forțe extraordinară. În doar o lună jumăte de la nașterea conceptului Fără Asfalt, a avut loc competiția propriuzisă. 45 de voluntari care au făcut posibilă desfășurarea fără incidente a evenimentului", spune Tudor Hristescu, unul dintre inițiatorii proiectului Fără Asfalt.

 

image

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite