Braşov: Cavaleri de Malta la prima ediţie a Festivalului Medieval al Cetăţii Râşnov

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cavaleri în Cetatea Râşnov, Foto: arhivă ADS
Cavaleri în Cetatea Râşnov, Foto: arhivă ADS

Peste 200 de cavaleri şi domniţe din Ordinul Cavalerilor de Malta din România, Austria, Germania şi Italia vor asedia Cetatea Râşnov mâine, 24 iunie, începând cu ora 09.30.

Cavaleri, domniţe, săbii, halebarde, lănci, scuturi, coifuri, cămăşi de zale, corturi şi turniruri sunt ingredientele de bază ale evenimentului. Festivalul Medieval al Cetăţii Râşnov este unic, în primul rând, datorită faptului că implică în structura şi în organizarea sa unul dintre ordinele cavalereşti cele mai vechi şi respectate care au existat vreodată în istoria medieval, şi anume Cavalerii Ordinului Sfantului Ioan din Ierusalim, sau Cavalerii Ioaniţi, cunoscuţi, mai simplu, drept Cavalerii de Malta.

Festivalul debutează la ora 9.30 cu o slujbă religioasă la Biserica Ortodoxă „Sfântul Nicolae Vechi", cu prilejul sărbătorii Sf. Ioan Botezătorul, patronul spiritual al Ordinului Cavalerilor de Malta. De la ora 12.30, în sunet de trompetă începe parada cavalerilor, de la biserică spre centrul oraşului. Astfel aveţi prilejul să mergeţi alături de cavaleri şi domniţe care „vin din istorie".

Cavalerii vor intra în cetatea Medievală Râşnov la ora 15.00. Sâmbătă seara, de la ora 20.00, distracţia se va muta în Poiana Braşov, la Restaurantul „Împăratul Romanilor", unde va avea loc o cină festivă de caritate. O paradă de modă şi diferite tombole vor fi organizate acolo pentru strângerea de fonduri în vederea ajutorării copiilor fără adăpost.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite