Braşov: Bolnavii cronici ar putea rămâne din aprilie fără tratamente

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedinta Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România, Marinela Debu a declarat în această seară că există pericolul ca bolnavii cronici ce primesc medicamente prin intermediul programelor naţionale ar putea rămâne de luna viitoare fără tratament.

Debu susţine că, încă de la începtul acestui an, au existat declaraţii din partea reprezentanţilor Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate potrivit cărora, din cauza bugetului redus al instituţiei, nu se va putea asigura derularea programelor naţionale pentru diferiţi pacienţi decât până în luna iunie, atunci când ar urma să se opereze o primă rectificare bugetară.

"Din informaţiile pe care le-am primit în ultimele zile reiese însă faptul că fondurile se vor epuiza luna viitoare. Asemenea sincope s-au produs şi anul trecut, însă în partea a doua a anului. A fost o perioadă când cei cuprinşi în programul HIV-SIDA nu şi-au primit medicamentele la care aveau dreptul", a precizat Marinela Debu.

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite