Boc, Ialomiţianu şi Scripcaru, nazişti în sala de şedinţe a CJ Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sebastian Grapă, şeful Comisiei de Sănătate şi Asistenţă Sociale a Consiliului Judeţean a „plantat" în sala de sedinţe a Consilului Judeţean un panou care îi înfăţişează pe Emil Boc, Gheorghe Ialomiţianu şi George Scripcaru, în uniforme naziste.

Sebastian Grapă şi-a explicat gestul spunând că „Ialomiţianu, Boc şi Scripcaru sunt de vină pentru desfiinţarea spitalelor din judeţ şi pentru genocidul creat prin desfiinţarea lor". El a spus că aceasta este forma „simbolică" prin care a ales să protesteze împotriva deciziilor luate de Guvern.

image

Sebastian Grapă a ales să protesteze în acest mod la întâlnirea cu managerii spitalelor din Braşov, dar şi cu cadrele medicale care au fost redistribuite în urma desfiinţării spitalelor din Codlea, Săcele şi Victoria.

Protestatarul Grapă nu a vrut să renunţe la statuete la solicitarea membrului comunităţii germane din Codlea, Erwin Albu, care s-a declarat deranjat de uniformele naziste. „Vă rog să întoarceţi panoul, nu vă supăraţi, dar mă deranjează din motive personale", a spus Albu.

Preşedintele Consiliului Judeţean, Aristotel Căncescu a declart că se delimitează de protestul colegului său de partid.

 Scripcaru deschide proces

În replică, George Scipcaru a declarat că are de gând să-i acţioneze în judecată pe iniţiatorii protestului, pentru afişarea de însemne naziste. „Voi discuta cu nişte avocaţi şi probabil că voi face lucrul acesta. Aceşti indivizi nu au legătură cu realitatea, nu înţeleg lucrurile şi acest comportament denotă cât de inconştienţi şi rupţi de realitate sunt. Nu-i interesează rezolvarea problemei, ci îşi bat joc de oameni şi de situaţie", a spus Scripcaru, citat de Monitorul Expres.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite