Braşov: Alimente gratis pentru sute de nevoiaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Familiile sărace vor primi, zilele acestea, pachete cu hrană din partea Crucii Roşii. În cadrul proiectului „Banca de alimente" au fost strânse câteva sute de kilograme de alimente care vor ajunge pe mesele familiilor amărâte din judeţele Braşov şi Sibiu.

Pe fondul crizei economice mondiale şi a creşterii preţurilor pentru hrană, Crucea Roşie a lansat, în luna septembrie, un apel pentru strângerea de alimente pentru persoanele cu posibilităţi materiale precare. Astfel,  până la finele lunii trecute, la hypermarketul Carrefour din Braşov s-au colectat peste 600 de kilograme de alimente.

Mâncarea va fi distribuită în cursul zilei de astăzi unui număr de 70 de persoane selectate pe baza anchetelor sociale efectuate de reprezentanţii Crucii Roşii, filiala Braşov, în colaborare cu Serviciul pentru persoane vârstnice şi Serviciul pentru protecţia familiei şi copilului din cadrul Direcţiei de Servicii Sociale a Primăriei Braşov. Pachetele, în greutate de 12 kg fiecare, conţin ulei, zahăr, făină, mălai, orez, paste făinoase, conserve de carne sau de peşte, conserve de legume, biscuiţi şi alte alimente.

Ajutor pentru 15 familii

Şi filiala Crucii Roşii din Sibiu a desfăşurat ieri, o a treia acţiune de împărţire de ajutoare prin aceste  proiect. Pachetele au ajuns în casele a 15 familii sărace din oraşul Avrig. Beneficiarii au fost selectaţi în urma unor anchete şi sunt persoane singure, cu mai mult de doi copii în întreţinere, familii cu părinţi bolnavi, copii iesiţi din sistemul de ocrotire socială, copii care sunt în grija bunicilor prin abandon familial, persoane cu handicap sau persoane fără venituri şi fără locuinţă.

„Încercăm să distribuim aceste alimente cu prioritate oamenilor care întrunesc cumulativ, mai multe criterii de vulnerabilitate, din acest motiv am ales acum Avrigul", a declarat Cristina Bâzu, asistent social şi coordonator programe la Crucea Roşie Sibiu. Acţiunea de ieri le-a continuat pe cele desfăşurate de voluntarii Crucii Roşii în localităţile Cisnădie, Ocna Sibiului şi Topârcea.

De la începutul proiectului în Sibiu, Crucea Roşie a colectat peste 1.200 de kg de alimente neperisabile destinate nevoiaşilor din judeţ. Totodată, în această perioadă s-au strâns peste 39.000 de euro din apelurile telefonice şi din sms, bani primiţi cu ocazia Galei Crucii Roşii, organizată la finele lunii sptembrie.

Proiectul Banca de Alimente este o iniţiativă a Crucii Roşii Române, preluată după modele similare derulate cu succes în ţări din Europa, dar şi din SUA sau Canada. Proiectul presupune colectarea de alimente neperisabile în depozitele Crucii Roşii prin donaţii şi sponsoriozări, stocarea şi distribuirea acestora către persoane vulnerabile din ţară.

CITAT: „Misiunea noastră, prin acest proiect, este de a asigura asistenţă nevoiaşilor oferindu-le lunar hrană", Mihaela Geoană, preşedinte Crucea Roşie.

Braşov

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite