Adrian Pleşcău are cea mai mare colecţie de brelocuri din ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Pleşcău este şi un mare împătimit al muzicii, foto: Bogdan Crăciun
Adrian Pleşcău este şi un mare împătimit al muzicii, foto: Bogdan Crăciun

Colecţia adună aproape 500 de astfel de obiecte, aduse din toată lumea. Multe însă, sunt confecţionate chiar de el sau de prietenii săi. 

Era doar în clasa a VII-a când a primit primul obiect din colecţie. Pasiunea tânărului s-a născut în urma unei serbări şcolare, la care a câştigat şi un breloc, pe lângă alte premii. „Este o păpuşă cu nişte picioare foarte lungi. Mi-a plăcut foarte mult şi am vrut mai multe. Am primit apoi, încă unul, de la un coleg, şi tot aşa", povesteşte Adrian despre primele piese din impresionanta colecţie.

Un imbold important i l-a dat chiar tatăl lui, care i-a „donat" câteva obiecte importante şi foarte valoroase.  „Mi-a zis, atunci, că mă voi lăsa de colecţionat brelocuri, aşa cum m-am lăsat şi de alte colecţii. Mi-a dat totuşi brelocurile lui, vreo şapte la număr. Majoritatea sunt copii după pistoale adevărate şi trag cu bile", mai adaugă colecţionarul. În timp, colecţia tânărului s-a mărit considerabil.

Cele 478 de brelocuri, pe care le are acum, tronează pe pereţii camerei sale şi numărul lor continuă să crească. „Toată lumea îmi aduce brelocuri, acum, pentru că toţi cei care mă cunosc ştiu că le colecţionez. Am piese din Germania, Italia, Grecia, Turcia, Bahamas, marea Britanie şi, evident, România. Unele sunt chiar unicat, făcute de mine din diverse obiecte care mi-au plăcut sau de prietenii mei", se mândreşte Adrian.

Biblia, sub lupă

Unele dintre cele mai importante piese din colecţia braşoveanului sunt două Biblii, de nici trei centimetri mărime. „Una este cu Noul Testament şi are ataşată o lupă, iar cea de-a doua este întreaga Biblie, dar în limba spaniolă. Printre piesel importante mai am şi doi gândăcei în răşină şi o iconiţă suflată cu argint. Din punct de vedere sentimental, cel mai mult îmi place brelocurile primite de la prietena mea. Unul este de fapt o chitară, iar cel de-al doilea este făcut chiar de ea, dint-o lingură de lemn tăiată şi pictată", spune Adrian.

Tânărul recunoaşte că nu se poate plictisi de colecţia lui, pentru că, întotdeauna, apare ceva nou pe piaţă şi nu poate spune, vreodată, că a terminat colecţia. O parte dintre brelocurile braşoveanului sunt folosite de acesta chiar şi ca unelte. „Am şurubelniţe, patent, pile, toate într-un cleşte breloc. Când am nevoie de reparat ceva ce necesită fineţe, apelez la acestea. Am chiar şi o lanternă breloc, adusă din Germania, care mai are încă baterie, după aproape un an şi jumătate. Ştiu povestea fiecărei piese în parte, de unde a fost luată şi ce reprezintă", mai povesteşte colecţionarul.

Muzica, o altă pasiune

Adrian Pleşcău este şi un mare împătimit al muzicii. Este elev la secţia de canto a Şcolii Populare de Artă şi are propria formaţie alături de care a scos şi primul demo, numit „Escapada". „Formaţia în care cânt se numeşte Nivelul 4 şi avem un stil deosebit, faţă de ce este acum pe piaţă. Cântăm ska-punk, muzică ce are la bază reggae şi se adaugă alamă de suflători. Avem doi trombonişti şi colegul de la clape cântă şi la trompetă. E un stil vesel, optimist", crede tânărul.

Întrebări şi răspunsuri

Ai mai avut şi alte colecţii?

Am avut colecţii de cartele şi le-am aruncat. Apoi, de pixuri, dar le-am consumat. Am încercat şi cu bani vechi, dar mi s-a părut prea mare bătaie de cap şi prea multă muncă.

Care este visul tău cel mai mare?

Vreau să devin faimos în muzică şi să am tot ce îmi trebuie, pentru ca apoi, să îmi pot întemeia liniştit o familie care să nu ducă lipsă de nimic.

Ai avut parte de susţinere?

Ai mei m-au ajutat şi încurajat în ceea ce priveşte colecţia de brelocuri, dar şi în muzică, chiar dacă mă mai întreabă când încep să şi câştig din asta, nu doar să investesc.

Ce-i place

Îmi place tot ce ţine de artă, tocmai din cauza asta m-am apucat acum şi de sculptură şi am făcut deja primele piese. Îmi place foarte mult să mă întâlnesc cu prietena mea, îmi place viaţa, îmi plac călătoriile şi drumeţiile prin natură.

Ce nu-i place

Nu-mi place să văd că acolo unde natura a lăsat frumuseţe, omul astrică, sub pretextul că vrea să facă bine. Cam pe peste tot pe unde merge omul şi unde intervine, se strică tot. Nu-mi place nici lupta dintre oameni şi ura pe care o vezi pe peste tot.

PROFIL

NĂSCUT: 30 iulie 1989, Braşov

STUDII: Student la Facultatea de Silvicultură, Braşov

FAMILIE: părinţii, o soră

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite