„Condamnaţi“ să demonteze electronice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătorii preferă să trimită tot mai mulţi inculpaţi în singurul atelier pentru prestarea muncii în folosul comunităţii din Braşov.

Toată activitatea se desfăşoară, într-un atelier special, amenajat într-una dintre sălile Liceului Nicolae Titulescu din Braşov. Atelierul a fost conceput după model elveţian şi funcţionează în subordinea Fundaţiei pentru Promorarea Sancţiunilor Comunitare (FPSC).

În general, judecătorii dau sentinţe pentru executarea de muncă în folosul comunităţii persoanelor care se află la prima abatere sau nu prezintă un pericol social. După pronunţarea sentinţei, ei vin în atelier şi au ocazia să-şi repare faptele comise. Aici dezmembrează deşeuri electronice şi electrocasnice, cum ar fi calculatoare, radiouri sau televizoare vechi. Această muncă poate fi făcută de orice, fiindcă este simplă", a spus Adrian Florea (foto sus), asistent manager de proiect.  

Supravegheaţi în permanenţă

Legea prevede pentru minori 150 de ore de muncă în folosul comunităţii, iar pentru majori 300 de ore, dar se poate ajunge şi la 500, în funcţie de gravitatea faptei. În atelier, condamnaţii sunt permanent supravegheaţi.  

Atelierul are o capacitate de 13 locuri, dar până acum nu s-au ocupat toate. Anul trecut, în perioada aprilie-decembrie, atelierul a găzduit şapte persoane. Anul acesta numărul lor a crescut. În primele patru luni ale anului, în atelier şi-au executat orele de muncă în folosul comunităţii zece persoane.

Astăzi, atelierul de efectuare a muncii în folosul comunităţii a împlinit un an de la înfiinţare şi a fost săbătorit cu mare fast. Următorul atelier, care va fi al doilea din ţară, va fi deschis în câteva luni în Bucureşti.

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite