Acuzat de crimă, despăgubit cu 490.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alexandru Diaconescu, acuzat că ar fi autorul jafului armat de la 6 decembrie 2004, din Braşov, în urma căruia au fost ucise două farmaciste, trebuie despăgubit de stat cu 490.000 de euro. Decizia a fost luată de Tribunalul Bucureşti, după ce tânărul a dat anul trecut statul în judecată.

„Aceasta este o procedură specială la care pot apela toţi cei care au fost privaţi de libertate şi ulterior achitaţi, prin decizie definitivă şi irevocabilă", a explicat Ovidiu Văduva, avocatul lui Diaconescu.

Cererea de despăgubire a fost depusă la 14 mai 2009 la Secţia Civilă a Tribunalului Bucureşti. Alexandru Diaconescu a cerut daune morale în valoare de 12.600.000 de lei şi acordarea de prejudicii materiale în valoare de 150.000 de lei, datorate procesului în care a fost achitat.

„Din cauza acuzaţiilor care i s-au adus şi a celor 10 luni petrecute după gratii, viaţa lui a fost complet dată peste cap. Logodnica l-a părăsit, deşi stabiliseră să se căsătorească, s-a consumat foarte mult şi a suferit multe umilinţe. A slăbit 20 de kilograme în acea perioadă. După ce a ieşit nu şi-a mai găsit un loc de muncă, decât ocazional, pe la cunoştinţe, pentru că fiecare angajator e reticent când vede cine este", a mai spus Ovidiu Văduva.

„Sunt victima unei grave erori judiciare, aşa cum rezultă din decizia definitivă de achitare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Din câte cunosc eu, sunt singura persoană din România care a fost trimisă în judecată, în stare de arest, pentru omor deosebit de grav şi care a fost achitată de toate instanţele", şi-a motivat Diaconescu solicitarea.

În cererea sa, Diaconescu arată că a fost acuzat, inculpat şi apoi arestat preventiv, fiind trimis în judecată pentru infracţiunile de omor deosebit de grav, tâlhărie şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Statul român poate face recurs la decizia de acordare a despăgubirilor. 

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite